Citesc în Le Monde că 13 milioane de copii din Orientul Mijlociu nu pot merge la şcoală din cauza războiului din ţările lor. E o cifra îngrozitoare, care-mi oferă perspectiva dramelor ce se vor perpetua în acea zonă a lumii pe fondul lipsei de educaţie. În tot acest timp, ţări extrem de bogate, precum Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Oman şi multe altele se uită indiferente la tragedia propriilor co-religionari.
Câteva miliarde dolari sunt pentru ele un mizilic. Ele însă finanţează fiecare o facţiune favorabilă ei, pun banii jos pentru arme şi încurajează războiul. Mentalitatea tribală şi prejudecăţile arhaice cu substrat religios fac şi azi ravagii în lumea islamică. În loc să finanţeze pacea, educaţia şi asistenţa sanitară în zonele de conflict din Orientul Mijlociu.
E imposibil că ONU sau UE să aibă vreun cuvânt de spus în pacificarea zonelor măcinate de război sau fundamentalism islamic câtă vreme ISIS, Al Qaeda, Bachar al Assad şi alte entităţi ori persoane de acest gen primesc sprijin şi sunt finanţate chiar din interiorul lumii arabe.
Noi preluăm doar o parte din efectul cauzelor descrise mai sus, prin valuri de imigranţi ce fug disperaţi din calea morţii bătătorită cu sârg în ţara lor de terorişti sau dictatori demenţi.
Din aceşti 13 milioane de copii fără educaţie vor proveni disperaţii, săracii, imigranţii şi chiar (puţinii dar sigurii) terorişti de mâine. Cercurile influente din lumea islamică îşi stimulează propria neputinţă, într-o viziune sectară incompatibilă cu lumea modernă. Criza lor internă rămâne durerea noastră de cap externă.