x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Otraviţi Fântânile

Otraviţi Fântânile

de Petru Calapodescu    |    24 Apr 2012   •   10:15

Fiecare zi pe care actuala Coalitie o mai petrece la putere, fie in cele doua palate, Cotroceni si Victoria, fie in Parlament, nu inseamna nimic altceva decat adancirea haosului institutional si legislativ in care se zbate tara. Cu toata hemoragia de deputati si senatori, cu toata destructurarea ireversibila a PDL si neputinta cabinetului improvizat al lui MRU de a gestiona barem treburile curente (prin ministere si institutii, lumea nu mai lucreaza, asteptand sa vada ce se intampla), portocaliii uzeaza de orice mijloc posibil spre a nu fi imediat debarcati.
Ultimele lor sperante se leaga ori de respingerea la limita a motiunii de cenzura, ori, daca Guvernul totusi cade, de manariile practicate de Traian Basescu atunci cand, Boc fiind cenzurat, l-a pastrat tot pe el premier. Daca le-ati urmarit cat de cat, ati observat, probabil, ca in ultima vreme trompetele pedeliste nu ne mai zgarie timpanele cu misiunea lor nobila de a servi tara, de a-si duce pana la capat programele de propasire a natiei.

Devenisera de-a dreptul nu ipocriti, ci caraghiosi, invocandu-le atunci cand populatia a tot resimtit cu incredibila asprime nevolnica lor politica economica, a aflat zilnic despre jefuirea nerusinata a banului public, despre prosperitatea desantata a demnitarilor si clientelei politice. Asta, intr-o perioada cand majoritatea populatiei nu avea sau se intreba daca a doua zi va avea ce pune pe masa.

Scopul agatarii cu orice pret de putere e altul, dublu. Este de domeniul evidentei, cred ca nici barem aerianul Boc nu-si imagineaza altceva, ca guvernarea celor din Modrogan va sucomba. Promotorii si beneficiarii ei, insa, au nu interesul, ci o nevoie vitala de a intarzia cat mai mult momentul, cel putin pana la alegerile din noiembrie. Le este limpede ca - incepand cu Boc si cu ministrii si sefii de agentii, cu multi alti rechini - vor avea de dat sama. Nici o negociere, nici o trampa politica n-ar permite USL-lui, daca va veni la putere, si e limpede ca va veni, sa nu deschida cerneri administrative si judiciare: gem fisetele Curtii de Conturi de constatarea rapturilor. Va fi pentru prima oara, dar nici in privinta abuzurilor si discretionarismului actualei puteri nu exista precedent, cand lucrurile nu se vor mai putea opri la asa-zisa raspundere politica, ci va trebui indemnata si lasata justitia sa-si faca treaba. Altminteri, USL ar insela asteptarile electoratului, iar acesta nu va ezita sa reactioneze imediat, prea a indurat multe.
De aceste momente se tem ca dracu' de tamaie portocaliii. In tactica de temporizare intra, cum spuneam, orice. Inclusiv obiceiul celor din vechime care, coplesiti in batalii, se retrageau in codri. Dar numai dupa ce dadeau foc satelor si lanurilor si otraveau fantanile, lasand in urma o tara prabusita si un adversar care, in asemenea conditii, n-avea cum sa supravietuiasca el insusi.

Aceasta-i reala si dezastruoasa mostenire pe care, zi de zi (vezi praduirea Bugetului, si asa nesustenabil, privatizarile aiuristice si oneroase ale ultimelor resurse, degringolada legislativa etc) se pregateste sa o lase in urma PDL&Co. Pentru ca apoi, din opozitie, sa poata spune: "Vedeti ca nu+s buni de nimic?". Vineri, la vot, vom putea vedea daca aceasta mizerie mai e sprijinita si de cati dintre cei ce de numesc reprezentanti ai poporului suveran.

×