Pagube colaterale ale dirijismului

Cursul de schimb, rezervele si volumul creditarii vor fi folosite in continuare ca arme impotriva inflatiei. Autoritatile monetare au declarat ca se vor multumi sa apese doar parghia dobanzilor abia cand cresterea preturilor se va stabiliza la 2%-3%.

In traducere, asta inseamna ca economia romaneasca tot nu este pregatita sa produca mai multe marfuri, la preturi mai mici. De aceea, cursul in scadere le inlocuieste cu importuri - macar sa vindem bine imaginea inflatiei. Iar cand importatorii nu inteleg ca moneda nationala se apreciaza ca sa scada preturile, nu ca sa-si majoreze ei marjele de profit, urmeaza episodul doi: reprimarea consumului. Creditele de consum se restrang pe seama unor masuri administrative, cum ar fi majorarea nivelului sau a bazei rezervelor minime obligatorii.

Dupa cum e manevrata economia, obtinandu-se cu mijloace monetar-fiscale aceleasi rezultate macroeconomice ca si prin reglajele naturale, ne putem intreba, legitim: ce nevoie mai avem de piata? Pai, chiar n-am avea, daca de distributie s-ar ocupa altcineva mai bine. Sa zicem, bugetul. Dar dovada ca nu merge asa este tristul adevar ca inflatia nu se reduce prin majorarea consumului, dupa regula "mai mult, la pret mai mic", ci prin reprimarea acestuia. Se subtiaza disponibilitatile tuturor celor lipsiti de protectie, pana se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate - preturile n-au de ce sa se aprinda atata vreme cat consumul populatiei e rationalizat de taxe si facturi la utilitati.

Sa nu credem insa ca aceasta abordare au inventat-o romanii. Ea este descrisa in manualele de economie, cu doua precizari. Prima - ca functioneaza doar pe termen scurt. A doua - ca se aplica, de regula, dupa razboaie. Doua precizari si un avertisment: politica antiinflationista trebuie sa micsoreze preturile fara sa afecteze rolul pe care pretul il detine in procesul de distributie a resurselor - adica insasi functionalitatea pietei.

Asta e deci problema. Desi suntem la fel de stabili macroeconomic ca Cehia, Polonia sau Ungaria, economia noastra intra in fibrilatie cand vine vorba sa dea piept cu concurenta straina, pentru ca guvernelor de la noi nu le-a venit la indemana sa lase piata sa regleze natural mecanismele, ci au ales o strategie alternativa: controlul veniturilor si al preturilor.

Romania nu seamana cu tarile din primul val de aderare, ci mai degraba cu Serbia. Noi am inceput cu "nu ne vindem tara" si acum suntem deficitari la infrastructura si la investitii straine, sarbii au ramas fara infrastructura si le-au fugit investitorii dupa ce au strigat "ne dam Kosovo" pana le-au picat in cap bombele NATO. Si noi, si sarbii suntem in faza negocierilor de zecimale cu FMI. In 1998, noi am avut inflatie peste 40%, ei - 48%, in 2001 - 30%, respectiv 39%, iar pentru 2005 Guvernul de la Bucuresti se bate pentru 7%, iar cel de la Belgrad, pentru 5%. Lor li s-a pretins incadrarea intr-un deficit bugetar de 0,8% din PIB, noua - 0,7%. Dar la noi e pace de 15 ani!

Ei, tocmai aici se vede eroarea fundamentala de abordare. Desi nu suntem dupa razboi, exista inca preturi administrate. Avem politici monetar-fiscale cu rol de ancore antiinflatie - platim la greu pentru sanatate, drumuri, mediu, fara sa beneficiem de ele. Traim cu riscul permanent ca fraiele consumului sa scape si inflatia sa arate ca structura economiei e tot cea veche, mostenita de la regimul comunist. Riscul creste din patru in patru ani, cand vin alegerile.

Pe bulevardele oraselor noastre, care arata ca ale sarbilor dupa bombardament, circula armate de "tancuri" 4 X 4. Uruitul motoarelor, reflectat de fatadele termopanizate de la vile, acopera complet discursurile oficiale despre remodelarea economiei in perspectiva integrarii europene. Sansele celor ramasi pe jos sunt spulberate de cei pentru care obligatiile nu trec de "blindajele" de relatii.

Evident, o economie bazata pe astfel de realitati nu poate fi condusa relaxat, cum e normal in timp de pace. De aceea, se declara demagogic razboi saraciei, ca sa se justifice aplicarea in economie a legii martiale - cine nu e cu noi, e pe dinafara.