Până când pieţele îşi vor reveni...

Din cărţile lui Milton Friedman, reputat economist american, laureat Nobel, am selectat câteva criterii considerate esenţiale pentru ca o piaţă liberă să funcţioneze bine şi să producă prosperitate. Tabelul lui Friedman cuprinde patru elemente: spirit de iniţiativă, lege, ordine şi muncă performan­tă. Toate patru fiind menite să dea consistenţă liberului schimb. E însă de ajuns să fie puse în mişcare aceste patru elemente? Sau e nevoie şi de altceva, de un al cincilea element, care să le unească pe celelalte patru?

Dacă nu ar fi venit criza financiară globală, dacă mari bănci de investiţii din America nu s-ar fi prăbuşit, dacă numeroase state n-ar fi intervenit să salveze bănci şi companii, poate că nu şi-ar fi avut locul o astfel de întrebare. Dar aşa se întâmplă de cele mai multe ori. Din nefericire. Abia când arde ceva pe planetă începem să gândim de ce arde. Şi să ne punem întrebări legate de pericolul extinderii focului. Sau cum ar fi putut să fie evitat focul.

Lucrurile sunt complicate. Pieţele au greşit. Desigur, din cauza oamenilor care operează pe aceste pieţe. Criza a împuţinat şi a scumpit banii într-un moment în care, în toată lumea, nevoia de bani pentru dezvoltare durabilă crescuse imens. Am în vedere nevoia de noi companii, de drumuri, de apă, de canalizări. La fel de mare este nevoia de bani pentru autostrăzi, pentru infrastructură energetică, pentru dezvoltări industriale. Dar nicăieri banii nu vor veni după nevoi. Orice afacere, astăzi, are ca mobil direct banii. Fabricile din întreaga lume se bat să-şi construiască avantaje competitive tocmai pentru a câştiga mai mulţi bani.

Companiile de servicii urcă neîncetat calitatea pentru a-şi scumpi produsele şi a obţine astfel bani mai mulţi. Ra­ţiu­nea oricărei combinaţii economice fiind profi­tul. Talanţii înmulţiţi, din Biblie.  Bătălia se dă, întâi şi întâi, pentru disponibilităţi băneşti. Cu alte cuvinte, pentru bani disponibili: neangajaţi în datorii ce ur­mea­ză a fi plătite sau în blocaje financiare. Aşadar, pentru bani liberi. Dar să nu ne facem iluzii. Oamenii judecă simplu: câţi bani au şi câte produse pot să cumpere. Deşi nivelul bunăstării nu se poate reduce la câţi bani au oamenii şi la câte bunuri pot să-şi procure, chiar dacă aceste elemente sunt esenţiale. A vorbi despre bunăstare înseamnă a avea în vedere securitatea alimentară, locuinţe, raportul dintre oferta de mărfuri de pe piaţă şi cererea sol­vabilă, serviciile curente, ocrotirea sănătăţii, învăţământul, posibilităţi de petrecere a timpului liber şi multe altele.

Toate au un numitor comun: banii! Napoleon şi-a dobândit celebritatea pe câmpurile de bătălie, dar marea lui vocaţie a fost aceea de strateg financiar. De câte ori era întrebat de ce are nevoie ca să câştige un război, el răspundea că de trei lucruri: bani, bani şi iar bani. Desi­gur, şi în zilele noastre, orice strategie de înfăptuire a bunăstării nu poate să pornească decât de la bani. De la veniturile bugetare, de la profitul companiilor până la resursele de finanţare: investiţii de capital, credite, economisire. Dar banii nu rezolvă totul. E nevoie şi de o bună organizare.

Astăzi, viaţa economică a devenit tot mai dependentă de capacitatea de decizie a acţionarilor, a managerilor, a specialiştilor. Pentru că, în fiecare clipă, e nevoie de o decizie bună, imposibil de obţinut fără împletirea profesionalismului cel mai înalt cu răspunderea maximă. În fiecare clipă sunt investiţi bani în noi afaceri. Se multiplică reţeaua de fabrici, de servicii. Se vând sau se cumpără acţiuni pe piaţa de capital. Se fac împrumuturi sau sunt daţi bani cu împrumut. Se prospectează noi pieţe, se renunţă la pieţe tradiţionale. Când pieţele greşesc? Şi acum au greşit? E nevoie de intervenţia statului. Dar nu pentru totdeauna. Ci până când pieţele îşi vor reveni.