Pandemia intoleranței culturale

În săptămâna care abia s-a încheiat, cultura română a suferit noi lovituri dureroase asupra cărora se cuvine să ne discutăm cu toată atenția. Mă refer la moartea a trei personalități reprezentative ale spiritualității noastre: ziaristul Doru Dinu Glăvan, istoricul Mihai Retegan și interpretul de muzică populară Petrică Mîțu-Stoian. Oameni care, fiecare, în breasla sa, și-au câștigat un binemeritat renume prin devotamentul cu care au promovat valorile autentice, perene. Lucru deloc ușor într-o Românie aflată într-o triplă criză și într-o lume în care pandemia a acutizat în mod dramatic impasul unui anumit model unic în care locul valorilor spirituale a fost luat de un consumerism  pentru care nu contează decât valoarea de schimb și valoarea de întrebuințare. Astfel, Doru Dinu Glăvan, ziarist cu un impresionant palmares, rămâne în memoria vie a breslei noastre prin consecvența și curajul cu care-în calitate de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România- a luptat ( acesta este cuvântul cel mai potrivit!) pentru  apărarea și promovarea profesionismului și a demnității Istoricilor clipei care sunt gazetarii, precum și pentru recunoașterea uniunii noastre  ca uniune de creație și de utilitate publică. Nobile și generoase obiective în realizarea cărora Doru Dinu Glăvan a avut de înfruntat numeroase și îndârjite piedici venite din partea unor grupuri de interese care nu  doresc o presă profesionistă și curajoasă, ci au nevoie doar de niște propagandiști obedienți. Grupuri de influență care nu trebuie să informeze opinia publică, ci să o manipuleze, să o abată de la o înțelegere corectă a realității.

 La rândul său, istoricul Mihai Retegan și-a câștigat un temenic renume prin curajul și rigoarea cu care a abordat momente esențiale ale istoriei noastre.Subiecte care, nu o dată, au făcut obiectul unor interpretări tendențioase și profund incorecte. „Volumele lui Mihai Retegan- scria cu deplină îndreptățire confratele Dan Constantin- relevă filonul de independență al României, trecut ca o ștafetă prin vremuri de conducătorii țării, care au reușit,chiar strânși în menghina de interese a marilor puteri, să păstreze unitatea țării și s-i apere interesele”. Menghină de interese care, trebuie spus fără rețineri, a recurs la serviciile unor mercenari ideologici care au deformat, în mod premeditat, adevărul istoric.

 Cel de al treilea slujitor al culturii și al spiritualității românești care s-a ridicat la ceruri  săptămâna trecută a fost Petrică Mîțu-Stoian, un devotat interpret al cântecului popular românesc. Admirabilă misiune care, și ea, nu a fost ușor de realizat în condițiile în care valorile cu adevărat reprezentative ale folclorului și ale ethosului românesc sunt supuse unei acțiuni de marginalizare pentru a face loc unor sub-produse vulgare pe gustul unor anumite categorii de consumatori care cred că banul lor poate dicta oricui și poate cumpăra orice.

 Aceasta ar fi, cred, lecția pe care ne-o lasă cei trei regretați  exponenți ai culturii românești pe care Doamna cu Coasa ni-a răpit nedrept de repede în ultima săptămână. Oameni care, fiecare în felul său, și-au făcut o nobilă profesiune de credință din promovarea valorii autentice, în confruntarea cu non valorile agresive și  cu vulgaritatea  crasă. Demers cu atât mai demn de apreciat și de continuat cu cât în tezaurul culturii românești se află opere de referință în domeniul axiologiei( filosofia valorii) și cu care strădania lor este într-un admirabil consens. Motiv pentru care readuc în atenție cele scrise de către eminentul cărturar Petre Andrei,autor al unei lucrări de referință în materie al cărei titlu- ,,Filosofia valorii’’- spune totul. Spre exemplificare citez aceste considerații definitorii: „Toate creațiunile umane sunt merite să adauge ceva la patrimoniul dobândit de la strămoși, să sporească această moștenire alcătuind astfel tradiția culturală a unui neam”.

  În aceste împrejurări dureroase. devine rușinos revoltător gestul deputatului USR, Iulian Bulai, cel care, în cadrul comisiei parlamentare din care face parte, a votat împotriva acordării unei indemnizații de merit pentru Înalt Prea Sfințitul Andei Andreicuț, pe care Academia Română l-a cooptat pe lista colaboratorilor. Gest care, în afara faptului că are la bază o crasă răstălmăcire a realității, dă expresie unei sordide mentalități pe care același personaj a făcut-o publică, anul trecut și,culmea nerușinării, tocmai în ziua de Crăciun. Atunci când și-a îngăduit să debiteze halucinantele sale despre Iisus Hristos care provine dintr-o „familie foarte ciudată’’, adică dintr-o ,,mamă naturală și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.  Afirmații care i-au revoltat  pe mulți oameni de bună credință și cu capul pe umeri, dar de care- fapt semnificativ!- nici până acum colegii de partid și co-militanții ideologici ai deputatului Iulian Bulai nu au găsit de cuviință să se delimiteze. Tăcere  prin ea însăși edificatoare privind modelul uman, politic și social pe care acest partid, creat în eprubete specializate, vrea să îl impună în mod samavolnic. La pachet cu o cinică metodologie a controlului social care derivă direct din modelul cărui adept și promotor este același Iulian Bulai. Cel care a îndrăznit să îl considere pe Mihai Eminescu, ba chiar și-a și permis să îl tutuiască. Ca între noi, neo-progresiștii, nu-i așa?!

 Este posibil să mi se spună că nu există o legătură directă între pierderea suferită de către colectivitatea noastră prin moartea ziaristului Doru Dinu Glăvan, a istoricului Mihai Retegan și a artistului Petrică Mîțu-Stoian și abjectele ieșiri la rampă ale veleitarului Iulian Bulai. Asta, însă, numai la prima vedere! Pentru că, examinând mai atent lucrurile, vedem că, de fapt, discutăm despre golul pe care îl lasă moartea acestor trei oameni de incontestabilă valoare, implicit, despre nevoia de a selecta și de a promova, cu maximă rigoare și fermitate, personalității capabile să preia și să ducă mai departe nobila lor moștenire. Imperativ care devine unul categoric în condițiile în care personaje de nivelul unui Iulian Bulai și băieții lui nu pot și nici nu vor să se angajeze într-o competiție deschisă și corectă, așa cum impune o autentică emulație a valorilor, ci urmăresc numai și numai să ne impună o nouă gândire unică. Unică și,prin definiție, intolerantă. Cu ce preț și de către cine plătit?- asta să mai aflăm…