Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Parisul merită văzut, fără îndoială, în orice moment al anului, dar atunci când prietenii mei îmi cer sfatul le spun "atenţie, dacă veniţi în iulie şi în august ceea ce veţi vedea nu este Parisul normal". Cam după data de 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, şi până la 25 august Parisul intră de fapt într-o altă dimensiune pentru că... este părăsit de parizieni.
Nu de toţi, bineînţeles, există la Paris sute de mii de oameni care nu-şi pot permite să plece în vacanţă. Şi, totuşi, marea masă a parizienilor este absentă în această perioadă, ceea ce provoacă un vid uman care se simte în foarte multe cartiere. Ceva straniu pare să se producă pe străzi: numărul maşinilor parcate sau în mişcare se reduce substanţial, oamenii încep să se mişte altfel, parcă mai încet. Întregul oraş de altfel se mişcă de parcă l-ar fi filmat cineva cu încetinitorul. Nimeni nu se grăbeşte, oamenii alunecă pe trotuare cu o aură de calm în jurul lor.
În iulie şi august, la Paris, ai impresia uneori că oraşului îi lipseşte un milion de oameni. De altfel, numeroase magazine şi servicii sunt închise, începând cu brutăriile şi cu măcelăriile şi continuând cu saloanele de coafură şi cu unele bistrouri. Fenomenul este mai puţin vizibil în arondismentele din centru unde continuă febrilitatea turistică, dar în alte cartiere atmosfera este aproape suprarealistă: străzile sunt aproape pustii, ici, colo pluteşte câte o siluetă prin aer, pe uşile magazinelor regăseşti invariabil acelaşi anunţ: "fermeture annuelle".
În iulie şi august mai ai uneori impresia că turiştii sunt cei care au devenit stăpânii oraşului, că ei sunt majoritari la Paris. În absenţa studenţilor, în absenţa parizienilor, turiştii străini sunt cei care preiau puterea, care se înghesuie în jurul marilor monumente, la Notre-Dame, la Turnul Eiffel, pe Champs-Elysées... În restaurante ei formează grosul clienţilor şi aproape că îţi vine să le fii recunoscător că, prin prezenţa lor, salvează ambianţa în Oraşul luminilor.
Am cunoscut la Paris oameni care profită însă de exact acest moment, luna iulie şi luna august, pentru a se "bucura" de capitala Franţei. De mai multe ori unii parizieni mi-au spus: "Noi nu plecăm niciodată în vacanţă vara, pentru că vrem să profităm de Paris". Faptul că staţionarea maşinilor este gratuită în luna august, faptul că în sfârşit se poate respira la Paris, faptul că lumea se rarefiază, îi face pe unii parizieni să devină ei înşişi turişti, să se plimbe cu bicicleta prin oraş sau să iasă la picnic în pădurile din jur. De câţiva ani, Primăria Parisului propune, de asemenea, o superbă operaţiune intitulată "Paris plage": sute de tone de nisip sunt presărate pe cheiurile Senei, iar întreaga zonă se transformă într-un fel de staţiune balneară, unde efectiv se poate face plajă şi poţi juca volei pe nisip.
Am însă prieteni care au venit la Paris vara şi au fost dezamăgiţi. Nu acesta este Parisul real, mi-au spus ei, noi vrem să vedem şi parizieni, vrem să vedem cum trăiesc ei, vrem să gustăm ritmul real al oraşului. Şi este adevărat că în septembrie totul se schimbă la Paris... E ca şi cum locuitorii săi ar ieşi dintr-o ascunzătoare, reîncepe acea agitaţie care dă un imens farmec oraşului, oamenii ies dimineaţa să-şi cumpere baghete şi croasante, la prânz toată lumea mănâncă pe terasele cafenelelor, seara, restaurantele sunt pline, începe stagiunea teatrală, iar librăriile sunt luate cu asalt, în jurul Sorbonei se agită studenţii... Parisul reîncepe practic să reintre în ritmul lui natural, să iasă din hibernare, să redevină activ şi să-i pună din nou în minoritate pe turişti.
Dar poate cel mai bun lucru pentru cei care îşi pot permite să vină de mai multe ori în acest oraş ar fi ca să-l viziteze şi vara şi în restul anului. Parisul este un oraş cameleon, care îşi schimbă foarte repede înfăţişarea şi merită descoperit sub multiplele sale faţete. Aşa după cum aceleaşi monumente şi aceleaşi pieţe se cer văzute cel puţin de două ori, ziua şi noaptea. Parisul nocturn este parcă un alt oraş, după cum Parisul de duminică este un alt oraş. Mi s-a întâmplat odată să-mi vină nişte prieteni la Paris într-o sâmbătă şi să-i plimb chiar în aceeaşi după-amiază prin oraş. Încântarea lor a fost pe măsura aşteptărilor mele, când s-au dus la culcare erau într-o stare de beatitudine. A doua zi, la opt dimineaţa erau deja în picioare şi voiau să reînceapă explorarea Parisului. "E puţin cam prea devreme", le-am spus, doar pe jumătate trezit.
Dar nu, ei erau nerăbdători să plonjeze din nou în atmosfera Parisului, voiau să-şi bea cafeaua pe o terasă în Montparnasse, cartier aflat la doar câteva staţii de metrou. Ne-am dus aşadar în Montparnasse unde, la opt şi jumătate dimineaţa, în acea zi de duminică, nu se mai afla nimeni. Cartierul nici nu începuse să se trezească bine după febrilitatea nopţii, unele cafenelele abia îşi deschiseseră porţile, iar chelnerii abia scoteau, căscând, scaunele pe terase... Prietenii mei au rămas uluiţi, chiar dezamăgiţi.
Ei bine, da, oraşele au ritmul lor, şi chiar şi o mare metropolă ca Parisul nu trăieşte 24 de ore din 24 cu aceeaşi intensitate. Când cauţi la Paris în primul rând viaţa trebuie să ieşi la orele când e viaţă pe străzi. Italienii, care şi ei sunt asediaţi de turişti, au o zicală: "Între ora două şi cinci după-amiază prin oraş nu se plimbă decât câinii şi francezii". Zicala s-a născut pe fondul turismului de masă, şi e adevărat că mulţi francezi vizitează Italia. Şi cum aceşti turişti vor să vadă cât mai mult, iar timpul este scurt, ei nu ţin cont de ritmul local al locurilor vizitate, şi mai ales de faptul că între ora 14:00 şi ora 17:00 mai peste tot italienii fac siestă.
Mi s-a întâmplat şi mie să ajung la ore nepotrivite în diverse oraşe pe care voiam să le vizitez şi să-mi dau seama că trebuie să mai aştept puţin ca să se deschidă muzeele şi să înceapă viaţa. Câinii şi pisicile mi-au ţinut atunci o amabilă companie în absenţa locuitorilor.
Citește pe Antena3.ro
