Parteneriatele public-privat si bugetul public

Una din temele dialogului intre Guvern si FMI se refera la parteneriatele public-privat (PPP). Acestea au proliferat in anii ‘90 si un numar crescand de state din UE doreste sa le utilizeze.

PPP-urile privesc privatizari partiale, concesiuni catre sectorul privat, achizitia de catre stat a unor produse si servicii oferite de sectorul privat etc. Doua ratiuni motiveaza recursul la PPP-uri: posibile castiguri de eficienta si suplimentarea productiei de bunuri publice (rute de transport, alimentare cu apa, sau electricitate, spitale etc.), care, in mod traditional, sunt oferite de sectorul public. Dincolo de efectele asupra economiei in ansamblu exista un impact asupra bugetului public, care presupune o contabilizare adecvata.

Distribuirea costurilor unui PPP intre sectorul public si cel privat depinde de preluarea riscurilor financiare, comerciale si de alta natura. Cu cat riscurile cad mai mult in sarcina partenerului privat, cu atat impactul pozitiv asupra bugetului este mai consistent. Cand partenerul privat nu are dubii asupra recuperarii costurilor implicate de investitie, sau de operare a unui activ concesionat de la stat, inclinatia sa pentru asumarea riscurilor este mare. Cand statul este obligat sa-si asume grosul riscurilor unei investitii noi ,PPP-ul echivaleaza cu o operatiune in sectorul public, cu costurile aferente. In evaluarea impactului asupra bugetului public trebuie considerate si garantiile de stat pe care partenerul privat le solicita; garantiile pot acoperi toata gama de riscuri, afectand cheltuieli curente si viitoare ale bugetului public.

Masurarea impactului PPP-urilor asupra bugetului public este un domeniu controversat, adesea nefiind clara distributia riscurilor. De aceea evaluarea acestui impact include efecte mai ample in tari cu dificultati in privinta consolidarii fiscale/ bugetare si a controlului dezechilibrelor economice.

In tarile mai putin dezvoltate, utilizarea de PPP-uri intalneste ca premisa favorabila existenta unor rezerve mari de eficienta. PPP-urile sunt atractive si pentru ca ar putea atenua costuri initiale mari (sunk costs) in proiecte de infrastructura. Pe de alta parte, veniturile pe locuitor scazute (plus subventionarea unor bunuri publice), institutii fragile si ambuteiaje frecvente accentueaza problema "costului de recuperare" (cost recovery) a investitiei si maresc reticenta partenerului privat in a-si asuma riscuri - inclusiv prin solicitarea de garantii de stat. Aceasta situatie face ca, desi functionarea unor PPP-uri poate aduce tarife mai mici pentru populatie, costurile investitiilor sa fie preluate preponderent de bugetul public.

Romania se confrunta cu dileme legate de PPP-uri in conditiile in care dezinflatia cere un deficit bugetar mic, iar nevoile de dezvoltare a infrastructurii sunt in crestere. Exista cateva repere pentru a concilia exigente contrare. Pentru PPPuri se impune definirea cat mai clara a riscurilor si distributia lor; contractele trebuie foarte bine negociate si structurate d.p.d.v. legal. Acolo unde exista cofinantare publica, sa fie utilizate cu precadere venituri din privatizare, sau din fonduri UE. Unde este posibil sa se restructureze cheltuieli bugetare in favoarea investitiilor publice. Sa se foloseasca licitatii, pentru a alege partenerul privat cel mai convenabil din punctul de vedere al calitatii si costului. La gestiunea unor utilitati publice poate fi folosit management privat, care sa aduca eficienta superioara. Unde nu exista concurenta activitatea PPP-urilor trebuie reglementata, pentru a preveni abuzuri (vezi ce s-a intamplat cu contracte incredintate de Pentagon firmei Halliburton). Nu orice activitate se preteaza la PPP. Sa se creeze in Ministerul Finantelor o unitate speciala pentru PPP-uri.

Bugetul public, ca si ale administratiilor locale sa stabileasca proiecte prioritare (care pot beneficia de PPP-uri) astfel incat sa existe compatibilitate intre impactul bugetar estimat si necesitatea de a continua dezinflatia si a realiza crestere economica durabila. Avem nevoie de programare bugetara multianuala, care sa tina cont de resursele disponible (inclusiv de la UE) si posibilitatea de a folosi PPP-uri in furnizarea de bunuri publice.