x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Parteneriatul strategic româno-francez este caduc

Parteneriatul strategic româno-francez este caduc

de Adrian Severin    |    17 Sep 2010   •   00:00

Astăzi Franţa reconfirmă că obiectivele sale strategice nu justifică un parteneriat special cu România. Măcar aşa lucrurile sunt clare. La ceva şi rău-i bun!



Sesizând izolarea internaţională a preşedintelui Băsescu, şeful statului francez, Nicholas Sarkozy, i-a făcut acestuia o ofertă de nerefuzat: un parteneriat strategic. Cum nimic nu este pe gratis România a răsplătit gestul prin câteva contracte importante printre care cel mai oneros privea con­struirea unei centrale nucleare inu­tile (cea de la Cernavodă este încă neterminată) în Transilvania. Când, sub presiunea crizei economice, Gu­vernul român a fost obligat să renunţe la proiect a venit expulzarea romilor.

Dincolo de diversiunea naţional-populsită cu caracter rasist a de­por­tă­rii romilor - explicabilă dar nu scu­za­­bilă prin dorinţa de a abate atenţia de la scandalul Betancourt sau de a aduce voturi unui ministru aflat în campanie electorală sau de a sancţi­o­na retragerea Bucureştiului din pro­iectul nuclear amintit sau de a compensa prin afectarea fermităţii în do­me­niul securităţii individuale eşecul politicii de securitate socială - ma­ni­e­ra în care Guvernul francez a tratat pro­blema în relaţia cu România de­mons­trează un singur lucru: parteneriatul strategic nu are bază strategică. Alt­minteri, chiar admiţând prin absurd că securitatea naţională a Franţei ar fi fost ameninţată de cer­şe­­torii romi, campania de denigrare pur­tată împotriva României, şantajul cu blocarea adminterii sale în spaţiul Schengen şi acuzele publice aduse ei cu aroganţă sunt inimaginabile şi in­ac­ceptabile în relaţia cu un partener strategic. Pe când tocmai pro­ceda la deportări pe criterii rasiale Parisul acuza Bucureştiul de discriminare. După ce refuzase să adere la Conven­ţia europeană privind mi­no­ri­tăţile naţionale el reproşa României neînţe­le­gerea multiculturalismului. Notoriu pentru eşecul politicii sale de integrare interetnică el face vinovată România pentru segregarea romilor.

Faptul nu poate avea decât o ex­pli­caţie: interesele vitale ale Franţei nu coincid cu ale României. De aceea România poate fi cel mult un parte­ner de vreme bună. Când Soarele apu­ne parteneriatul dispare tot aşa precum actuala politică franceză face să dispară un mit: cel al compasiunii ere­ditare franco-române. În timp Fran­ţa a avut interese pe care le-a ser­vit prin România dar nu interese co­mune cu România. Până şi franco­fo­nia a fost adusă aici de ofiţerii ruşi în timpul ocupaţiei ţariste a Principa­telor danubiene. Exceptându-l pe Na­­poleon al III-lea, politica franceză a im­­plicat interesele vitale româneşti cel mult într-o strategie periferică. Cle­manceau i-a umilit pe români la Versailles după ce i-a împins la sacri­fi­ciu într-un război pentru care nu erau pregătiţi. Chirac a sprijinit candidatura română la NATO ca mo­ne­dă de schimb pentru obţinerea unei poziţii de influenţă franceză în cadrul alianţei.

×
Subiecte în articol: editorial