Partidul, mama corupţilor răniţi

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Filmul "Şpaga lui Remeş" de săptămăna trecută merită reţinut nu numai din perspectiva legalităţii şi oportunităţii apariţiei lui, ci şi din perspectiva simbolisticii corupţiei - ca element constitutiv al activităţii politice in Romănia. Este un caz-şcoală al modului in care corupţia, corupţii şi corupătorii coexistă cu maximă ingăduinţă in mediul politic intern.

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Filmul "Şpaga lui Remeş" de săptămăna trecută merită reţinut nu numai din perspectiva legalităţii şi oportunităţii apariţiei lui, ci şi din perspectiva simbolisticii corupţiei - ca element constitutiv al activităţii politice in Romănia. Este un caz-şcoală al modului in care corupţia, corupţii şi corupătorii coexistă cu maximă ingăduinţă in mediul politic intern.


Cănd unui partid romănesc i se descoperă corupţii, primul reflex strategic al acestuia este cel al conservării pe moment a răului deţinut. După imensul tapaj media căruia i-a căzut victimă binemeritată tandemul ministerial Mureşan-Remeş, reacţia PNL a fost una aiuritoare. Iniţial, atăt preşedintele partidului, căt şi membrii liberali vocali i-au ţinut spatele ministrului agriculturii, intr-un efort penibil de a-şi manifesta o solidaritate inutilă şi riscantă, in faţa marilor dezvăluiri de corupţie cu iz definitv balcanic. Premierul chiar a insinuat ca linşajul mediatic la care a fost supus fostul ministru nu decăt o răzbunare a unui om care doar asta face: conduce răzbunător naţiunea şi nu vede altceva decăt miniştri liberali corupţi. A durat o săptămănă pănă cănd organizaţia de la Bucureşti a PNL-Sector 1 să il suspende pe Decebal Traian Remeş din funcţiile deţinute in partid şi să il lase in faţa judecăţii, dezbrăcat de protecţie politică. Dar inainte de o oarecare concluzie, să mai lămurim un lucru: in pofida artileriei grele lansate din dealul Cotrocenilor timp de trei ani, prin care au fost distribuite in rafale bine ţintite acuzaţii de corupţie ba spre guvern in ansamblul lui, ba spre premier, ba spre miniştri liberali căutaţi cu lupa, eticheta de partid corupt, scontată, sperată şi aplicată cu sete de preşedintele de ţară asupra PNL incă nu s-a prins. Oligarhii patricieni, afaceriştii fenechii şi inadaptabilii adomniţi nu au funcţionat suficient de intruziv in brand-ul liberal, pentru că in acest moment cetăţenii interesaţi de politica să considere că PNL este un partid de corupţi, al corupţilor. Dar nu e timpul pierdut, nu-i aşa?


Este cu atăt mai de neinţeles de ce conducerea la vărf a partidului ultraminoritar la guvernare nu a luat imediat remeşul de coarne, arătăndu-i propriul cartonaş roşu, inainte de pronunţarea publică zdrobitoare.


Reflexul păgubos de a-ţi cocoloşi la piept corupţii este un nărav romănesc de partid. In vuietul de indignare general, cănd mulţimea innebunită de insistenţa obsesivă a mass-media pe cazurile de corupţie cere vinovaţi, partidele fac zid de protecţie in jurul corupţilor proprii. In mai puţin de 24 de ore, locul de partid incepe să pută, să se deprecieze, să emane o duhoare respingătoare. Partidul putrezeşte in căteva ore, datorită păstrării sămănţei de corupţie in propria cazemată de principii. O inadecvare majoră la aşteptările electoratului se petrce atunci. Electorii nu inţeleg ce raţiuni ii mănă pe politicieni să işi ascundă corupţii printre oamenii de bună-credinţă din partid. Anii trecuţi sunt martorii pateticelor şi absurdelor procesiuni de partid, prin care PSD apăra onoarea nereperată a unui Bivolaru, cetăţean care oricum şi-a petrecut ani serioşi in puşcărie, ulterior. La răndul ei, UDMR şi-a apărat solidar şi fără clipire etnicii proprii şi reprezentativi, mai balcanici in făptuire decăt mulţi romăni get-beget. Şi partidele mici apelează la aceeaşi tactică păguboasă a străngerii răndurilor, cănd e vorba de acuzaţii de corupţie. Unde stau in sondaje astăzi aceste partide solidare cu proprii păcătoşi, vedem bine.


Recomand tuturor să privească atent la maniera in care partidele romăneşti gestionează afacerile de corupţie din propria ogradă. In măsura in care elementul corupt este extirpat de indată sau e menţinut din calcul politicianist la aceeaşi masă de vot cu militanţii politici, vom avea diagramă reală a distanţei acceptate sau refuzate, pe care o formaţiune politică o ingăduie faţa de corupţie. Şi vom mai avea incă o revelaţie: in ce măsură politicienii cu credibilitate sunt in stare să işi privească alegătorii drept in ochi. Fără teamă că, la o mişcare inabilă, pot lăsa să le cadă pe la spate, din dulap, cadavre cu buzunarele burduşite de parale, cu cercei de caltaboşi, cu mutre de mătuşi, veri şi nepoţi oropsiţi, dar membri de partid, buni de pus in panoplie.


Miza pe anti-corupţie este incă un deziderat activ in Romănia. Cu căt banii vor intra mai mult in economia naţională, cu atăt năravurile corupte se vor inmulţi. Credibilitatea partidelor va depinde hotărător de voinţa politică a liderilor lor: fără corupţie, programatic, definitiv, sau mai balcanic, mai tabloid, mai de "rating": noi cu corupţii noştri, voi cu corupţii vostri. Poporul să ne aleagă, că tot n-are incotro!