Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prietenul meu, Walter Frank, este neamţ get-beget şi este inginer silvic. Pe cale de consecinţă, el are câteva trăsături care îl deosebesc net de numeroşi, aparent, semeni. Aşadar, ca orice neamţ get-beget născut în România, el iubeşte România şi nu vrea autonomie pe baze etnice, fapt care îl deosebeşte amarnic de o altă naţionalitate get-beget, născută tot în această ţară. Însă, şi spre deosebire de românii get-beget, el iubeşte până la suferinţă pădurea vie, lucru care îl separă, de altfel, şi de cei mai mulţi silvicultori. A fost 30 de ani şef de ocol silvic la Rusca Montană, vreme în care, numai el ştie cum, a reuşit să păstreze neatinse 6.800 ha de pădure „virgină şi cvasivirgină” (cum atestă vechile documente oficiale ministeriale), adică peste jumătate din suprafaţa ocolului. Totul până în 1990, când a fost pensionat pentru „limită de vârstă”.
„România păşeşte pragul vremurilor moderne fără un suflet forestier, care este singura garanţie a întocmirii unei bune economii forestiere şi a conservării pădurilor unei ţări”, spunea uriaşul silvicultor Marin Drăcea, într-o conferinţă din 1938. şi adăuga: „Un patrimoniu forestier, odată distrus, nu se mai poate reface decât după secole de muncă”, avertizând şi că „ce a intrat în gura democraţiei nu se mai poate scoate”.
Luând aminte la învăţături, Walter Frank a alcătuit un dosar cu documente, explicaţii şi pledoarii, pornind demersuri de conservare a celor peste 6.000 de ha amintite. Dosarul, explicit la limita închipuirii, ar fi stors lacrimi şi unui extraterestru, la gândul dispariţiei acelui ecosistem unicat. Făurit încât să fie priceput de orice prost ş pesemne ştia semnatarul de ce... –, dosarul-cerere a fost depus la registraturile „instituţiilor abilitate”, care se chemau Academia Română, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Reşiţa, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice. În timpul drumurilor şi umbletului omului pe la uşile capitonate însă, „gura democraţiei”, hulpavă, îşi băgase dinţii drujbelor şi TAF-urile în „virgină”; încât, în 2003, mai rămăseseră doar 2.430 ha neatinse.
„Suntem recunoscători României pentru că a păstrat aceste păduri”, scria în august 2004 prof. dr. Hubert Weiger, preşedintele Uniunii pentru Protecţia Naturii a landului Bavaria, adresându-se ministrului de atunci al Pădurilor, Petre Daea, nădăjduind în păstrarea acestui rest de codru (1.088 ha în rezervaţia naturală „Pădurea Pleşu”, 411 ha prevăzute a fi exploatate începând cu 2003 şi alte 931 ha, programate la moarte din 2012.) Profesorul Weiger, membru în consiliul director al societăţilor „Friends of the Earth” şi „Euronatur”, explica în memoriul său – pe înţelesul oficialilor români – avantajele pe termen lung prezentate de păstrarea acestui unicat eologic european, care stârnise uimirea specialiştilor din Austria, Belgia şi Slovenia.
În 2005, la 72 de ani, Walter Frank şi-a reluat demersurile. Un dosar a ajuns pe masa şefului biroului cadastral al RNP Romsilva. Acesta l-a sfătuit să se adreseze Direcţiei Silvice Reşiţa. Zis şi făcut: un dosar a ajuns la directorul acesteia, care i-a promis petiţionarului o „analiză în teren”, în iulie 2005, lucru neîntâmplat. În septembrie 2005, cu documentaţia subsuoară, omul s-a înfăţişat într-o audienţă la directorul general al RNP Romsilva, de la acea vreme Simion Maftei (uns pe funcţie de ministrul Flutur). I s-a spus să aştepte un răspuns „la domiciliu”.
În decembrie 2005, Walter Frank îmi scria despre cele 931 ha programate la tăiere din 2012: „Ele vor fi atacate sub masca legală a unor «tăieri de igienă», improvizate, greu de controlat ulterior tăierii. Sub acest motiv, se taie cei mai valoroşi arbori şi, după evacuarea lor din pădure, în documente se va scrie că au fost uscaţi, doborâţi de vânt şi zăpadă, atacaţi de insecte...”.
Ce demonstra şi ce solicita de fapt ultima documentaţie a neînfrântului? Că prin renunţarea la numai 4.000 de metri cubi din producţia anuală de 38.000 metri cubi a ocolului silvic Rusca Montană se poate salva complet acel relict ecologic. Nu s-a putut... Spusa lui Marin Drăcea despre lipsa unui „suflet forestier” în România modernă fusese încă o dată confirmată.
Citește pe Antena3.ro
La cei 78 de ani, prietenul meu Walter Frank urcă adesea în muntele „lui”, cel pe care nu însă l-a stăpânit vreodată. Peste tot întâlneşte semnele lăcomiei urmaşilor: remorci, TAF-uri, drujbe, automobilele 4x4 ale agenţilor comerciali. Iar seara, când mai vorbim la telefon, invariabil îmi spune: „Nu se mai poate face nimic. Deja e prea târziu. România e pierdută”.
