Cu putin timp in urma, la Sinteza zilei, de pe Antena 3, ziceam ca dupa momentul Mona Musca nu vad ce alt moment de un impact asemanator
ne-ar putea oferi Dosariada.
Ma inselasem. Dosariada avea sa ne ofere un alt moment urias. Intr-o alta directie decat cea a cazului Mona Musca. E vorba de dezvaluirile privind dosarul lui C.V. Tudor, trimis de SIE la CNSAS. Un dosar care arata ca liderul PRM a refuzat oferta Securitatii de a fi trimis in Occident dupa ce i s-ar fi fabricat o biografie de disident.
Toata lumea s-a napustit imediat sa contracareze aceasta dezvaluire, aruncand pe tapet marturii si documente potrivit carora C.V. Tudor ar fi fost colaborator al Securitatii in planul vietii literare. Lasand la o parte faptul ca probele nu sunt convingatoare - cel putin din punct de vedere juridic - , galagia mediatica a impins in plan secund senzationala dezvaluire din cazul Vadim.
Si anume: datele despre dosar dezvaluie ca Securitatea planuia sa-i fabrice o biografie de disident.
Noi, cei care am trait vremurile ceausiste, stim ca Securitatea apela la fabricarea de
disidenti, pe care ii plasa apoi la Europa libera, in cercul lui Eugen Ionescu, in anturajul Monicai Lovinescu.
De aceea, chiar la vremea respectiva, multi dintre noi aveam suspiciuni fata de unele personalitati care, desi redactau scrisori impotriva lui Ceausescu, vorbeau la Europa libera, frecventau anturaje occidentale, plecau de cateva ori pe an in Occident, primeau viza pentru ani intregi la bursa in Vest.
Tanara generatie de azi nu stie. Mai ales ca, de-a valma, disidenti autentici si disidenti fabricati vin seara de seara si-si arate ranile provocate de Securitate la televizor.
La unii ranile sunt adevarate. La altii sunt de spectacol.
De aceea, s-ar impune in chip prioritar absolut desecretizarea dosarelor disidentilor. Nu numai pentru ca dezvaluirile privind dosarul Vadim ne arata ca Securitatea a fabricat dosare de disidenti pentru a-i trimite in Vest ca surse sau chiar ofiteri, dar si din urmatoarele motive:
Exilati de calibru din Occident
si-au exprimat postdecembrist suspiciunea de a fi avut plantati in anturaj sau de a se fi pomenit din tara cu oameni ai Securitatii. Multi dintre ei
le-au inselat vigilenta, deoarece in tara treceau drept disidenti. Lucru normal daca ne gandim ca Monica Lovinescu n-ar fi stat de vorba in veci cu subsemnatul, redactor-sef adjunct la Scinteia tineretului. Ar fi acceptat, in schimb, sa stea de vorba cu un scriitor avand o carte de vizita de rebel anticeausist.
Au fost incontestabil si disidenti autentici. Dezvaluirile din ultimul timp risca sa arunce suspiciunea asupra tuturor celor care au facut gesturi deschise anticeausiste. Ar fi abject sa lasam sa planeze si asupra lor suspiciunea prin refuzul de a desecretiza dosarele disidentilor pentru a vedea care dintre cei care sunt considerati disidenti au fost, in realitate, fabricati de Securitate.
Dupa 1989, multe personalitati ale culturii anterioare s-au transformat in mituri, vorbindu-ne despre disidenta lor din anii Ceausescu. Daca unii dintre ei au fost fabricati de Securitate, imoralitatea lor e mult mai mare decat cea a Monei Musca. Lidera PNL nu si-a croit gloria invocand activitatea ei dinainte de 1989. Din acest punct de vedere, Mona Musca nu poate fi acuzata de sperjur. Ce ne facem insa cu eroii fabricati de Securitate? Acestia si-au hranit autoritatea morala din gloria de disidenti.
Pe seama trecutului lor glorios - si mai putin pe seama talentului de publicist - , unii dintre cei care s-au manifestat anticeausist in tara sau au lucrat la posturile de radio occidentale sunt azi lideri de opinie. De unde stim noi ca anumite pozitii adoptate de ei in moment-cheie ale bataliei politice
n-au fost urmarea santajului cu dosarul secretizat?
Traian Basescu s-a grabit sa desecretizeze dosarele ierarhilor si ale sefilor de culte.
Nu intreprinde nici un gest pentru a da drumul in lume si dosarelor liderilor de opinie.
Nu cumva pentru a-i putea santaja pe unii cu dosarul?