Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trebuia ca, la un moment dat, furunculul să plesnească, prea multă infecţie măcina societatea românească şi prea multă ceaţă era aruncată dinspre Cotroceni sau dinspre Modrogan, spre a o acoperi şi spre a-i azvârli urmările în cârca altora. Stenogramele dat publicităţii săptămâna trecută şi doar la suprafaţă avându-l ca personaj principal pe Sorin Blejnar, până de curând tartorul Fiscului, ocrotitorul şi mulgătorul unor imense afaceri necurate, au darul de a ridica ştacheta. De a demonstra că Blejnar nu putea şi n-a lucrat de capul lui, ca un tâlhar singuratic. Ci că făcea parte dintr-un sistem canceros.
Textele apărute scot la iveală un vălmăşag de încrengături, cu personaje din cele mai diverse, dar cu funcţii-cheie în regimul Băsescu-Boc: directori de importante structuri ale statului, miniştri de fnanţe, şefi de vamă, ba şi un judecător de Înaltă Curte, patroni şi funcţionari publici, politicieni ca Elena Udrea,toţi amestecaţi într-o construcţie de tip mafiot, în care funcţiile în stat, în domeniul fiscal, erau distribuite strict clientelar, cu strident interes financiar. Aparent, totul prin placa turnantă Blejnar, dar sigur cu implicarea sau cel puţin cu ştiinţa altora. E greu de explicat altfel de ce l-a numit şi l-a tolerat Boc, de ce miniştri succesivi ai finanţelor păreau mai curând subalternii lui Blejnar. De ce însuşi preşedintele Băsescu repeta minciuna sfruntată că nici nu l-a cunoscut pe Blejnar, fiind însă dat de gol de propriile sale declaraţii. Blejnar, care, cu toate dezvăluirile incredibile, cu toate dosarele de corupţie în care e implicat, e cercetat în stare de libertate, nu e însă acum, repet, decât un paratrăsnet, în tentativa de a ţine în umbră personaje mult mai importante, ajunse prin interceptările respective, în vizorul opiniei publice. Cât de întâmplătoare să fie reacţia CSM, care s-a urzicat imediat ce a apărut numele lui Traian Băsescu, dispunând ca o anchetă să afle susrsa presei?
Traian Băsescu a minţit grosolan. Prin alte părţi, prin democraţii reale, a doua zi şi-ar fi dat demisia. Richard Nixon n-a demisionat pentru că a iniţiat Afacerea Watergate, ci pentru că a minţit la anchetă şi a încercat să măsluiască probe. Bill Clinton nu a fost pe punctul de aşi pierde funcţia pentru că a avut o aventură cu o piţipoancă dornică de parvenire, ci pentru că a minţit şi el la anchetă. Traian Băsescu l-a pus pe purtătorul său de vorbe să emită un comunicat în bătaie de joc, şi-a luat nevasta şi a plecat să se relaxeze la Covasna. Era ostenit după discursul de la Congresul PPE şi mai ales după voiajul la Bruxelles. În ambele împrejurări s-a manifestat ostentativ, sfidător chiar, ca "şef al stattului", prerogativă pe care nu o are constituţional, definind direcţii pentru România şi chiar angajând-o pe căi pentru care nimeni, nici Guvernul, nici Parlamentul, nu-l mandataseră să o angajeze. Mai ales că în UE au loc evoluţii economice şi financiare vitale.
A nu consulta Guvernul şi Legislativul ţării, a decide discreţionar e mai mult decât o încălcare gravă a Constituţiei, de uzurpare a atribuţiilor Guvernului şi poate avea consecinţe dezastruoase asupra României. Traian Băsescu a dovedit încă o dată că nu mai reprezintă poporul şi instituţiile democratice ale acestuia. S-a bizuit şi se bizuie pe sistemul agresiv devoalat de stenogramele tocmai apărute. Şi pe stăpânii şi prietenii să din PPE, intoxicaţi de otrepe dâmboviţene. Susţinut de camarazi de aiurea, a căror trompetă a fost realesul preşedinte al PPE, Wilfried Martens: "Ar fi o teribilă greşeală o nouă acţiune împotriva lui Traian Băsescu". Zău aşa?!
