Pe cine mai reprezintă Băsescu? Pe nimeni

De la stilul oral, cu discursuri în cascadă şi agresive, prin care preşedintele Băsescu s-a implicat grosolan şi anticonstituţional în campania electorală, neizbutind însă decât să-şi înece definitiv PDL-ul, omul de la Cotroceni a trecut la stilul epistolar. Zilnic, ba şi de două ori pe zi, Preşedinţia trimite către naţie şi către lumea politică tot felul de comunicat fistichii. Prezidentul ba se plânge că se fac presiuni asupra sa privind desemnarea candidatului de prim ministru - deşi nu are ce cloci 20 de zile, ci trebuie doar să ia rapid şi fără fiţe act de faptul că USL are două treimi din mandate - ba somează să nu i se pună în seamă nu ştiu ce disensiuni, vrabia mălai visează, din interiorul USL.

Ca de obicei, Traian Băsescu refuză să priceapă un adevăr elementar. Votul zdrobitor de la 9 decembrie l-a vizat în primul rând pe el, PDL părând aproape o victimă a politicii abuzive şi contrară intereselor populaţiei, politică impusă de Băsescu şi de o mână de mahări ai partidului, ca Boc, Blaga, Udrea, Videanu, Anastase şi alţii. Rămas practic fără un partid viabil, aflat în ireconciliabil conflict cu o puternică formaţiune de guvernare şi, mai ales, repudiat categoric de un electorat a cărui voinţă nu a mai putut, ca astă vară, la referendum, să o batjocorească, Traian Băsescu uzează în continuare de tot soiul de tertipuri ieftine, spre a luxa noua putere, deşi e atât de limpede legitimată de popor. Pleacă din nou la Bruxelles, spre a reprezenta la Consiliul European statul român.

Se încăpăţânează să nu recunoască un lucru de domeniul evidenţei. Anume, că nu mai reprezintă pe nimeni. Executivul şi-ar da cu dreptul în stângul, dacă Ponta ar continua să spună poezele despre coabitarea cu Băsescu, care abia aşteaptă să-i înfigă cuţitul în spate. Lumea politică, inclusiv portocaliii, şi-a dat seama că Băsescu nu-i un factor de mediere, de armonizare, ci unul de permanentă dihonie. Parlamentul nu va mai hăhăi ca un ecou al Cotroceniului. Serviciile speciale, ba cred că şi procurorii îşi vor da seama, au toate motivele, că n-au dece să-şi mai bage pielea în saramură, mizând pe un obişnuit al cacealmalelor, deja demascat ca atare. Cancelariile occidentale realizează şi ele - mai ales după figura de astă vară pusă la cale de Băsescu şi Macovei, când liderii europeni au fost minţiţi cu neruşinare - că, oricât le-ar conveni ca la Cotroceni să domnească un prea-supus al lor, nu mai pot trece cu vederea voinţa unui întreg popor. Aşa încât, cum bine sintetiza până şi presa germană, nici ele nu-i vor mai tolera "escapadele neconstituţionale". Pe cine, deci, mai reprezintă, inclusiv la Bruxelles, Traian Băsescu? Practic, pe nimeni care să definească statul român. Poate, cel mult, pe Monica Macovei, Boc, Traian Ungureanu, Elena Udrea şi alţi câţiva, care încă mai zic că PDL există. Poate camarila şi rudele sale, care au prosperat cu neruşinare şi s-au folosit din plin de poziţia şefului familiei într-o perioadă în care băsismul a nenorocit milioane de oameni. În ultimă instanţă, doar pe sine însuşi. Nimeni nu-i poate uita vocea răstită şi chipul încrâncenat cu care, la 6 mai 2010, anunţa românilor valul de nenorociri hotărâte de el însuşi.

Aşadar, ce mai are de făcut un om politic, un bărbat de stat ajuns în situaţia preşedintelui Băsescu, care nu a fost, de altfel, niciodată "al tuturor românilor"? Decent şi simplu, nu-i nici o catastrofă, îşi dă demisia, având bunul simţ să-şi recunoască eşecul pe toate planurile, ca om în slujba ţării. Nu-i cazul lui Traian Băsescu. Oxigenul său e semănarea dezbinării, iar asta nu o poate face decât cramponându-se de fotoliul de la Cotroceni. Dacă la prima tentativă de a se pune iar de-a curmezişul unei evoluţii normale, prin desemnarea lui Ponta, USL nu declanşează procedurile de demitere, înseamnă că degeaba i-a încredinţat electoratul o putere atât de clară.