Pe Ion Iliescu il poate judeca doar Tribunalul Istoriei

Farmecul presei libere si independente e sa critici pe un politician cind e la Putere, si nu cand nu mai e nimic. Adevaratul curaj intelectual l-au dovedit cei care l-au criticat pe Ion Iliescu in primele luni ale lui 1990, cand era cel mai puternic om din Romania, si nu acum, cand e atat de slab, incat nu-l mai apara nici partidul pe care l-a creat si nu-i mai sar in ajutor nici cei care-i datoreaza cariera politica.

25 IANUARIE 1889. De la tribuna Camerei Deputatilor, Nicolae Blaremberg citeste, timp de doua ore si jumatate, propunerea a douazeci si doi de deputati ai Puterii de dare in judecata a Guvernului I.C. Bratianu, trecut in Opozitie la 23 martie 1888. Bratianu Batranul condusese tara timp de 12 ani. Erodarea fatala unei puteri atat de indelungate isi spusese cuvantul. Violentele din 14-15 martie 1888, rascoalele taranesti il obligara pe Carol I sa cedeze si sa renunte la cel caruia o guvernare atat de indelungata si de absoluta guvernare ii adusese porecla de Vizirul. Exasperata de abuzurile impotriva sa, stimulata de faptul ca si Bratianu, venind la Putere in 1876, se apucase sa dea in judecata fostul Guvern Conservator, coalitia de guvernare e hotarata sa se razbune. Cu prilejul dezbaterilor parlamentare, Liberalul dizident Take Ionescu ia cuvantul pentru a declara ca se opune initiativei colegilor sai de lupta. Adresandu-se partizanilor darii in judecata, marele om politic isi explica astfel pozitia :

"In politica nu sunt decat doua tribunale: opinia publica de azi, cu drept de apel la opinia publica de maine, care se cheama istoria; in afara de aceste tribunale nu e nici unul, carierele politice nu intra in consideratiile unei hotarari de curte."

Anticipand verdictul dat de Tribunalul Istoriei, Take Ionescu spunea in sedinta din 28 martie 1888 despre I.C. Bratianu: "Nu cred ca ar fi un semn mai mare de cadere nationala decat atunci cand as vedea pentru fapte pur politice trimitandu-se in judecata un om care a avut fericirea sa fie la carma statului in momente de grea cumpana si sub care, desi nu s-a realizat intreg programul cu care venise, totusi, s-a putut realiza ceva din visul natiunii."

Cele spuse de Take Ionescu despre I.C. Bratianu sunt valabile si pentru Ion Iliescu. Conducator al Romaniei intre decembrie 1989 si noiembrie 1996 mai intai, si intre noiembrie 2000 si decembrie 2004, mai apoi Ion Iliescu poate fi considerat "un om care a avut fericirea sa fie la carma statului in momente de grea cumpana": haosul lasat in urma de prabusirea sistemului comunist, incidentele din martie 1990 de la Targu-Mures, violentele de strada din iunie 1990 si din septembrie 1991, razboiul din Transnistria, primul si al doilea razboi din Golf. De-a lungul carierei sale politice postdecembriste Ion Iliescu a facut si enorme greseli. Una dintre acestea o reprezinta mineriada din 14-15 iunie 1990. Ca si alte greseli, mineriada din 14 iunie 1990 e insa o greseala politica. Pentru aceasta, Ion Iliescu a platit prin caderea de la Putere in noiembrie 1996. Si daca aceasta plata nu e suficienta, mai mult ca sigur, Tribunalul Istoriei il va judeca mult mai aspru si-l va condamna. A-l trimite in judecata pentru mineriada din 1990 ar fi o eroare. Nu doar politica, deoarece, asa cum spunea P.P. Carp, un alt mare om al Romaniei Mici, "in politica faptele se corecteaza, nu se razbuna", ci si morala. Daca societatea romaneasca ar fi fost cu adevarat corecta, Ion Iliescu trebuia trimis in judecata cu multi ani in urma, cand era atotputernic in stat. Cei care au pus la cale dosarul penal al lui Ion Iliescu, in frunte cu sinistrul procuror al Ceausestilor, numitul Dan Voinea, om pe care Ion Iliescu l-a impins in plan secund tocmai pentru implicarea sa in cel mai aberant proces al secolului, sustin ca au probe zdrobitoare impotriva fostului presedinte. Ne e tare greu sa credem ca, daca aceste probe exista, ele au fost descoperite abia acum, cand Ion Iliescu e pe linie moarta. Aceste probe care nu sunt, din cate s-a dezvaluit in presa, decat niste discursuri publice ambigui ale lui Ion Iliescu si declaratiile unora care vor sa-si scape pielea, cum e, de exemplu, guresul Miron Cozma, existau si in 1995, cand s-au implinit 5 ani de la mineriada, si in 2000, cand s-au implinit 10 ani. De ce n-au fost ele invocate in vederea unui dosar penal in 1995? Si daca unii ar putea argumenta ca asa ceva era imposibil in 1995, deoarece Ion Iliescu se afla la Putere, de ce n-au fost ele invocate in 2000, cand presedinte era Emil Constantinescu?

Acelasi lucru se poate spune si despre cei care au pus la cale odiosul linsaj mediatic din aceste zile impotriva lui Ion Iliescu in numele presei libere si independente. Farmecul presei libere si independente e sa critici pe un politician cand e la Putere si nu cand nu mai e nimic. Adevaratul curaj intelectual l-au dovedit cei care l-au criticat pe Ion Iliescu in primele luni ale lui 1990, cand era cel mai puternic om din Romania, si nu acum, cand e atat de slab, incat nu-l mai apara nici partidul pe care l-a creat si nu-i mai sar in ajutor nici cei care-i datoreaza cariera politica. Adevaratul curaj intelectual e sa-l critici pe Traian Basescu acum, cand are o putere de dictator, si nu peste ani, cand va fi si el un om neajutorat. Intrebat de cineva de ce televiziunea, in fruntea careia se afla, conduce linsajul mediatic, un mancator de frunze de laur a raspuns ca tinerii de azi trebuie sa stie ce s-a intimplat in urma cu 15 ani. Absolut fals. Tinerii de azi nu vor sti ce s-a intamplat in iunie 1990 din campanii odioase in genul celor duse de stalinismul anilor ’50 impotriva sabotorilor. Tinerii de azi pot sti adevarul doar dintr-o abordare calma, lucida, a unui eveniment precum cel din iunie 1990. N-am vazut pe nici un post de televiziune o dezbatere a conditiilor complexe din anul 1990. Pentru ca, daca minerii au venit la Bucuresti, fie si la chemarea lui Ion Iliescu, asta a fost posibil pe fondul unor vremuri tulburi. Nu poate fi redusa mineriada din 14-15 iunie 1990 la aducerea minerilor de la Bucuresti. Ca jurnalist care am scris numeroase articole despre mineriada, incepand chiar din iunie 1990, pot depune marturie ca minerii au venit la Bucuresti intr-un anume context istoric: absenta unei veritabile prese libere, monopolul politic asupra TVR in conditiile inexistentei altor posturi (Soti nu aparuse inca!), agresivitatea stradala a fortelor de dreapta, confruntarile surde din interiorul FSN, firava dezvoltare a institutiilor democratice, intoleranta unei mari parti a populatiei fata de diversitatea punctelor de vedere, dupa zeci de ani de existenta a unei singure opinii, asumare a unei singure opinii, nesiguranta in ceea ce priveste sfera de influenta in care cazuse Romania.

Dupa un an de discutii contradictorii, urmare a opozitiei categorice din partea Junimistilor condusi de P.P. Carp si Titu Maiorescu, la votul final si individual din Camera, din 31 ianuarie 1890, propunerea de dare in judecata a Guvernului I. C. Bratianu a fost respinsa cu 67 de voturi contra, 36 pentru si 4 abtineri.

Romania de acum un secol si ceva decisese corect. Un politician precum Ion C. Bratianu nu putea fi judecat de un tribunal obisnuit. Doar Tribunalul Istoriei avea acest drept. Si daca ne gandim bine, Tribunalul Istoriei i-a dat dreptate lui I.C. Bratianu. Multi dintre cei ce se inversunasera sa-l aduca pe I.C. Bratianu in fata unui tribunal obisnuit, in frunte cu Nicolae Blaremberg, au cazut la judecata Istoriei. Cine-si mai aminteste de C. Apostoleanu, August Pesacov, Virgiliu Poenaru?

Il putem aduce pe Ion Iliescu in fata unui tribunal obisnuit. Si daca Tribunalul Istoriei va judeca altfel? Condamnandu-ne pe noi, cei de azi, care am tarat prin tribunale un om ce si-a pus amprenta asupra trecerii Romaniei de la comunism la capitalism.

P.S. Nici n-a fost instalata noua conducere a SRR, si pitifelnicii au gasit ca trebuie sa-si potriveasca limbile in vederea maretei opere de lustruire a noilor si vremelnicilor guvernanti. Sambata dupa- amiaza, m-am pomenit injurat, impreuna cu Mircea Dinescu si Cristian Tudor Popescu, pe postul public de radio, pe motiv ca-l criticam pe domnul presedinte. Si asta nu la o emisiune politica, prin intermediul unor invitati in studio, ci la o emisiune umoristica de doi lei, realizata de angajati ai institutiei. O emisiune de un prost gust exemplar, plina de aluzii sexuale scabroase. Pai daca acum, cand noua conducere n-a fost instalata, am ajuns sa fim injurati pana si la o emisiune de divertisment, ce-o sa se intample dupa? O sa ne injure si la buletinul meteorologic?!