Pe scut sau sub scut?

Avem preşedintele şi premierul pe care i-a dorit majoritatea

Actuala formulă guvernamentală este într-o fundătură urâtă, ce se răsfrânge asupra vieţii oamenilor cu un trai simplu sau ceva mai complicat. Cea mai importantă problemă este aceea a nepriceperii. Adevărată sau nu, această percepţie ultramajoritară este indicată prin răspunsul din cer­ce­tă­rile sociologice la întrebarea: consi­de­raţi că România se îndreaptă într-o direcţie bună sau greşită? Peste 80% spun şi simt că ne îndreptăm spre acea fundătură de care aminteam.

Ce e de făcut? În principiu, prea multe opţiuni nu sunt. Acest regim, această guvernare, poartă amprenta votului popular din noiembrie 2008 şi decembrie 2009. N-a fost nimic forţat. Traian Băsescu n-a fost băgat cu forţa pe gâtul locuitorilor. Amuleta sa, Emil Boc, era cunoscută drept un semn de noroc de care preşedintele nu se desparte nici la budă. Că au existat minciuni sfruntate în campanie, care apoi au fost contrazise flagrant? De acord. Că realegerea actualului şef de stat s-a făcut prin contribuţia esenţială a unor votanţi legali care nu trăiesc în România şi n-au treabă cu efectele regimului? La fel, de acord. Că democrat-libe­ralii au preluat ţara pe plus de la liberali şi de un an şi jumătate, de când guvernează, nu se opreşte din prăbuşire economică? Nici o noutate.

Aceste importante repere, arhicunoscute la toate nivelurile societăţii, n-au determinat vreo schimbare politică majoră acum câteva luni. Avem preşedintele şi primul-ministru pe care i-a dorit majoritatea. Suntem sub efectul unor măsuri asupra cărora s-a dat un vot democratic, prin oamenii care le iau şi le anunţă.

Fiecare om din ţara asta ştia al naibii de bine câte parale a făcut cu­plul Băsescu-Boc. Dacă erau ne­mul­ţu­miţi de liberali sau social-de­mo­craţi, să-şi aducă aminte că nu Obama a girat guvernarea cu ambele partide între 2005 şi 2009. Opţiunea a fost făcută de un singur om. De fiecare dată acelaşi.

Sună poate cinic, dar peste 5 mi­lioane de români care s-au dus într-un suflet pentru realegere merită din plin tot acest tablou gri spre negru al ţării. Erau perfect conştienţi.

Despre restul, care au optat dife­rit, nu-s multe de spus. Îşi duc singuri pedeapsa de a nu fi scăpat de pocinogul de om care le-a făcut viaţa un coşmar. Cu toate că nu şi-au dorit repetarea zilelor mizerabile încă cinci ani. Alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 au fost, cum spunea şi realesul, o lecţie extrem de importantă. El a promis că va fi un preşedinte mai bun, că a învăţat din lecţia unui echilibru atât de fragil între pro şi contra. Până acum, nu identific nimic din respectarea acestui angajament.

Încăpăţânarea de a menţine un prim-ministru atât de incapabil, atât de nepriceput arată că nu este mai bun. E la fel ca şi până acum. Băltirea, lipsa de speranţă, loviturile sub centura nivelului de trai sunt cuvintele de ordine în cei încă cinci ani pe care-i petrecem (fără voia unora dintre noi) împreună.

Se tot vorbeşte de prelungirea perioadei de criză. La sfârşitul ei, ce credeţi, România cum va fi? Pe scut sau sub scut? Cu siguranţă, vă gândiţi ce ne aşteaptă în al doilea cincinal Băsescu. Jumătate din semenii noştri şi l-au dorit.