A circulat intens și făcut multe valuri filmulețul în care îl vedem pe Boiko Borisov, premierul Bulgariei , cum îi pune pe masă la Frans Timmermans condițiile fără de care acesta să nici nu se aștepte la votul țării sale pentru a ocupa mult râvnita funcție de președinte al Comisiei Europene. În prețul cerut intrând admiterea Bulgariei în Spațiul Schengen,ca și ridicarea foarte labilului MCV. Subiecte care ne dor și pe noi, dar despre care nu avem știință că ar fi discutat, în marja vizitei sale la Bruxelles, domnul(încă)președinte Klaus Iohannis. Că, până la urmă, nu Frans Timmermans a fost câștigătorul negocierilor, asta este o altă veste-poveste. De reținut rămâne modul în care premierul bulgar a știut să își joace cartea.
Unii, mai neduși la biserică (printre care și subsemnatul) spun că bine face șeful executivului din țara vecină atunci când își prețăluiește votul, știut fiind că nu este pentru prima oară când aflăm că și la înaltele organisme ale Uniunii Europene operează mâna invizibilă a pieței. Adică legea cererii și a ofertei. Sunt, desigur, și puritani care vor sări ca arși pe motiv că, difuzând și comentând acele secvențe aduc o gravă atingere onoarei autorităților comunitare. Acuzându-mă,pe cale de consecință de euroscepticism sau de naționalism și intoleranță. Numai că, din fericire, nu sunt singurul care a dus mai departe raționamentul și s-a întrebat:oare domnul(încă )președinte, Klaus Iohannis, cum negociază la Bruxelles pentru cauza României?
Motiv pentru care mă așteptam să avem, până acum, semnale despre demersurile pe care le face în aceste zile, la Bruxelles, domnul Klaus Iohannis (încă)președintele României, pentru ca țara noastră să obțină, la masa negocierilor,un mandat de comisar european, precum și alte importante posturi în noile organisme de conducere ale UE. Dar, pentru că dinspre comunicatorii din Dealul Cotrocenilor nu se aude măcar o șoaptă, cu atât mai puțin o informație de presă,nu ne rămâne decât să luăm aminte la această foarte sugestivă zicere cu care europarlamentara Carmen Avram, nedezmințită jurnalistă de curaj și verticalitate, răspunde la întrebarea de mai înainte:,,Președintele face un confortabil nimic!’’
Dacă lăsăm la o parte ipocritele sfieli de circumstanță, constatăm că nu au apărut dovezi care să o contrazică. Dimpotrivă, marcantele personalități aflate la masa tratativelor nu par deloc îngrijorate că nu au auzit vocea (încă) președintelui României și că nici nu prea dau multe parale pe această voce și așa în surdină.
Îmi permit, însă, să vă atrag atenția că există câteva dovezi că, totuși, la Bruxelles, domnul Klaus Iohannis a avut ceva de spus. Și nu s-a sfiit să o spună! Adică a cules, pe cont propriu, felicitările pentru modul strălucit în care Guvernul României s-a achitat de îndatoririle ce i-au revenit în exercitarea președinției Consiliului UE și s-a împăunat cu aceste rezultate. Uitând și dorind să ne facă și pe noi să uităm că exact dânsul era cel care, în noiembrie 2018, cobea cum că guvernul în exercițiu al României nu va fi în stare să se achite de această misiune. Chiar așa, i-ar fi fost, oare, prea confortabil domnului(încă)președinte să rateze ocazia de a primit niscai felicitări și bătăi pe umăr de la câteva fețe grele din arealul comunitar, chiar și dacă unii dintre ei tocmai ce și-au cântat cântecul de lebădă?...
Nu ar fi exclus ca, în zilele următoare, să apară și surprize, iar România să obțină anumite calități oficiale mai pe măsura potențialului nostru material și uman cu care participăm la consolidarea și revigorarea construcției europene. Deși, ținând seama de reconfigurarea raportului de forțe, este foarte greu să credem că într-o anumită tabără politico-ideologică din cadrul uniunii în care se află cu arme și bagaje ar fi nevoie de un alt Klaus Iohannis. Unul vocal și foarte decis în ceea ce spune și ceea ce face. Mai degrabă va mai fi nevoie tot de un asemenea ,,făcător de nimic’’.Motiv pentru care sunt convins că știrea despre (încă)președintele Klaus Iohannis ca fiind dorit Președinte al Consiliului European nu a fost decât un fake news. Da, dar un fake news de care domnia sa a profitat pentru a-și clama,încă o dată, arzătoarea dorință de a rămâne pentru un mandat la Palatul Cotroceni.
În această cheie citesc atât de sugestiva expresie „face un confortabil nimic’’ pe care a lansat-o europarlamentara noastră Carmen Avram. Depinde,însă, pentru cine este atât de confortabil acest „nimic’’ pe care îl face domnul (încă)președinte? Fiindcă numai interesului național al României europene nu îi este… confortabil!