Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De catva timp, intr-o incercare de dinamizare a companiilor statului, se vorbeste tot mai mult, la noi, despre angajarea unor manageri privati in intreprinderi publice. Unde sunt cautati? In piata: in tara ori chiar in afara tarii.
Managerii au si ei o piata a lor. O piata ca oricare alta, cum e cea a petrolului, a otelului, a cerealelor sau a banilor. Pe aceasta piata, companiile care pot si stiu sa rasplateasca priceperea reusesc sa-si cumpere manageri buni sau chiar foarte buni. Altele, care nu pot sa plateasca ori sunt zgarcite, aleg din ce ramane. Multe companii insa isi 'selecteaza' managerii din clientela politica, pe ochi frumosi ori pe criterii familiale. si, fapt socant, de prea multe ori nu doar companiile statului, ci si cele cu capital privat renunta la competenta si la profesionalism.
Dar terenul de joc e mai larg. Am vazut, indeosebi in acesti ani de criza, manageri care au fost debarcati desi obtinusera rezultate foarte bune. Motivatia actionarilor fiind la prima vedere logica: managerii au obtinut rezultate bune, dar au dat tot ce pot; e deci nevoie de manageri noi, cu noi resurse, mai multe, mai bogate, care sa ajute companiile in cauza sa continue urcusul. O astfel de judecata, valabila sub aspect teoretic, s-a dovedit a fi uneori corecta si in practica. De cele mai multe ori insa a fost un esec. Iar piata i-a sanctionat dur pe cei care si-au asumat riscuri si i-au aruncat peste bord pe managerii buni in speranta ca altii s-ar putea dovedi si mai buni. Sau pe cei care, sub pretextul ca aleg un plus de competenta, cautau de fapt manageri… mai ieftini.
{i mai grav este faptul ca societatea romaneasca nu a dezvoltat inca o cultura pentru performanta manageriala si nici nu stimuleaza preocuparea adecvata formarii unor manageri valorosi. Din aceasta cauza, sunt rari managerii de varf, oameni cunoscuti si recunoscuti de catre intreaga societate, pentru care sa se bata companiile si care sa aduca in companii un suflu nou, sa promoveze performanta.
De manageri fara gustul performantei au parte si numeroase companii private. Pentru ca foarte multi patroni n-au scapat in totalitate de vechile reflexe si nu inteleg ce importanta au competenta si competitivitatea. Multi nici nu-si dau seama ca isi bat joc de propriii bani. Problemele cele mai mari sunt insa la stat. Sub mantaua statului locul e cald, se poate trai bine cu profit mic, iar in conditii de nerentabilitate, daca piata e neiertatoare, statul inchide ochii. Buzunarul statului e larg, milioane si milioane de romani contribuie - cu impozite pe salarii, pe case, pe pamant, pe masini, pe fiecare banut cheltuit pe piata de consum - la somnul linistit al managerilor neperformanti. De fapt, aici isi joaca rolul conceptia cea mai pacatoasa: ca buzunarul statului e larg si ca, in fond, e... buzunarul nimanui. Dar cand nu platesc cei ce dau frau liber incompetentei platim noi. Piata isi incaseaza totdeauna impozitul pe nepricepere si pe greseli.
{i totusi, ori de cate ori se schimba conditiile, mentalitatile invechite isi pierd suflul si, in locul lor, se formeaza repede deprinderi noi. Nu sunt deloc putine companiile, unele chiar de stat, in care regulile noi, un climat competitional de munca si de rasplata a muncii au condus la modificarea comportamentului. Cand propriile interese ajung sa fie cunoscute si intelese, ele devin mai puternice decat mentalitatile.
