Pierdut ordine publică, găsitorului recompensă

De la problemele sârmelor şi cablurilor de telefon, Dan Nica a fost nevoit să treacă la tărâmul acelei părţi de Românii crizate şi violente. Noul ministru de Interne este obişnuit cu ordinea inginerească, unde regulile fizicii nu pot fi contrazise, pe când ordinea publică se "mişcă" haotic la începutul său de mandat.

Jafurile în plină stradă nu mai contenesc, clanuri de pseudosportivi terorizează buricul vreunui târg, iar infractorii români se dezlănţuie în Italia şi le dau apă la moară politicienilor exaltaţi din Cizmă. Între timp, negocierile dintre PD-L şi PSD pentru posturile tehnice de şefi în Ministerul Administraţiei şi Internelor continuă. Deci ministrului nu-i rămâne decât să recite la fel ca toţi predecesorii săi că "pentru ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului se impun atât luarea unor măsuri de sporire a prezenţei în stradă a poliţiştilor şi jandarmilor, cât şi un răspuns ferm şi profesionist din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor". Concomitent sunt demarate angajări în Poliţie, fiind scoase la concurs 2.000 de posturi.

Ca de obicei, ne urmăreşte blestemul Meşterului Manole şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de soluţiile serioase şi care au dat rezultate în trecut. O efervescenţă a infracţionalităţii s-a manifestat şi în perioada 2000-2004, când conducte petroliere erau ţepuite organizat, când o întreagă secţie de poliţie, precum celebra "a cincea", stătea de şase cu cepul în mână, iar în parcuri şi şcoli se petreceau tot felul de tâlhării şi nenorociri. La vremea aceea, în România a început să se construiască o alternativă viabilă, mai ales că apărea în contextul demilitarizării Poliţiei. Jandarmeria a preluat o serie de obiective şi misiuni, iar rezultatele s-au văzut instantaneu, exact în punctele "fierbinţi". Strategia de

dezvoltare a Jandarmeriei Române, elaborată în acei ani, prevedea inclusiv apariţia secţiilor de jandarmi. În vara lui 2004 erau deja funcţionale 50 de detaşamente de ordine publică, 198 de secţii şi 157 de posturi de jandarmi. Majoritatea sediilor secţiilor Jandarmeriei erau puse la dispoziţie de autorităţile locale şi, în scurt timp de la înfiinţarea lor, laudele edililor nu mai conteneau la adresa jandarmilor. Cetăţeanul putea să se adreseze, dacă n-avea încredere în Poliţie sau îi era mai la îndemână, direct Secţiei de Jandarmi. În acelaşi timp, Jandarmeria a înfiinţat şi structuri de criminalistică, iar la nivelul unităţilor şi marilor unităţi - structuri de judiciar şi contravenţii, care înaintau direct procurorului probele strânse şi actele întocmite. Strategia concepută atunci prevedea ca până în 2007 structurile teritoriale de jandarmi să se extindă prin înfiinţarea a 1.100 de posturi în tot atâtea localităţi şi să se constituie câte o secţie de jandarmi pe lângă fiecare centru zonal de poliţie în mediul rural.

Pentru cetăţean, apariţia jandarmilor în stradă a fost de bun augur, iar preluarea în pază a parcurilor şi şcolilor a limitat actele infracţionale în aceste locuri. Dar toată această desfăşurare de forţe şi tot efortul au fost în zadar. Secţiile de Poliţie s-au văzut ameninţate, fiindcă tot ceea ce administrau ele era dublat de jandarmi. Toate "înţelegerile" dintre şefi din Poliţie şi lumea interlopă din aria de competenţă erau puse în pericol, fiindcă Jandarmeria instituise un sistem de rotire a oamenilor săi tocmai pentru a nu sta prea mult într-un loc şi a împrumuta apucăturile zonei. Până la urmă, Poliţia a câştigat, iar secţiile Jandarmeriei s-au desfiinţat pe tăcute. Mai ales că la vârful Jandarmeriei au început să dispară comandanţi care nu erau preocupaţi de ridicat vile cu soldaţii. Argumentul folosit de Poliţie în subteranele politicii a fost că le sunt speriaţi informatorii şi nu-i mai pot stăpâni, pentru că aceştia se simt debusolaţi de prezenţa jandarmilor în stradă. Drept urmare, jandarmii au fost trimişi la pază şi să se "distreze" cu predilecţie pe la meciuri şi manifestaţii.