Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Asa numita dictatura, din anii 1970-1990, n-a fost resimtita ca atare decat de o parte destul de bine definita de oraseni. Majoritatea romanilor se dezinteresau de chestiunea ideologica si-si traia pur si simplu viata, cu binele si cu greutatile ei, cautand si nascand solutii intr-un climat social dificil, dar stabil. Cei care spun astazi ca in acele vremuri se traia mai bine, se refera la acea relativa stabilitate.
Multi tineri din zilele noastre, care nu au cum sa stie ce era pe atunci, zic si ei ca era mai bine, tot prin referire la stabilitatea surselor unei existente obisnuite: slujba, salariul, piata. Chiar si umilintele, cand nu se modifica semnificativ de la un an la altul, devin un indicator de stabilitate. Umilintele unei existente modeste afla unele rezolvari multumitoare iar omul de rand nu le mai percepe ca pe o apasare, ci ca pe situatii ce trebuie depasite prin istetime si cunoasterea corecta a datelor zilei.
In dictatura deceniilor 1970-1990, romanul se descurca. Fusese foarte incurcat in anii de dinainte, dar acum avea solutii la orice si se descurca. Nesiguranta, nu numai a zilei de maine, ci si a zilei in curs, te poate duce la disperare. Disperarea e un gen de suferinta care nu se vindeca lesne. Acest tip de frica sociala, odata instalat, lasa sechele, uneori pe tot restul vietii. Cel mai rau lucru care i se poate intampla unui om, care a reusit sa-si faca un rost, sa-si construiasca un drum cu o perspectiva, e declasarea. Cine stie ca azi nu mai poate fi nimic din ce era ieri, consuma o umilinta semnificativ mai mare si mai dureroasa decat statul la cozi pentru un pachet de unt si o bucata de carne.
Din generatia mea, numarul celor care si-au dat seama ca numai e loc pentru ei in tara si nu numai in Romania, ci chiar in societatea europeana, este atat de mare, incat face ca numarul celor salvati de continuitatea profesionala si de interese sa fie nu doar nesemnificativ, ci si descurajator de mic. E nesiguranta si in vestul Europei, numai ca acolo locul de munca, pe care il cauti, exista. Trebuie doar sa-l descoperi si sa probezi ca il poti onora. Drama societatii romanesti, asa cum a ajuns ea sa functioneze acum, consta in aceea ca locurile de munca onorabile si care pot fi onorate de milioane de concetateni nu exista. E ca in proverbul chinezesc care spune ca cel mai greu si mai greu e sa gasesti o pisica neagra in intuneric, mai ales cand in camera nu se afla nici o pisica.
Tinerii care fug sa munceasca in strainatate, in slujbe care la prima vedere implica o declasare, nu sunt foarte infricosati de prezent, intrucat au ce spera, stiu ca, oricat de mica ar fi sansa locului de munca mai bun, ea e reala.
Citește pe Antena3.ro
