Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Încă înainte de izbucnirea crizei financiare, grupul ţărilor G8 (SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Japonia, Rusia) se dovedea tot mai în dezacord cu mersul economiei mondiale.
Ascensiunea puternică a Chinei (mai ales), Indiei, Braziliei semnala modificări de anvergură în distribuţia puterii economice în spaţiul global. Ponderea lor în producţia industrială a lumii, în comerţul internaţional şi, mai cu seamă, creşterea formidabilă a rezervelor lor valutare (mă gândesc, desigur, la China) arătau că G8 îşi pierdea din relevanţă în discutarea problemelor economice globale.
Criza financiară, devenită economică, a lovit din plin o ierarhie care era clătinată zdravăn din deceniul trecut. Această criză consfinţeşte eşecul unui mod de evoluţie a sistemului financiar internaţional, care s-a bazat pe fundamentalismul pieţei, pe inovaţie financiară nereglementată, pe subestimarea riscurilor sistemice când fluxurile transfrontaliere sunt masive, pe favorizarea comportamentului speculativ etc. Eşecul este nu numai răsunător, dar şi cu efecte majore, către toate azimuturile.
De semnalat este că singura zonă a lumii care nu cunoaşte recesiune în această perioadă neagră este în Asia, fiind reprezentată proeminent de China şi India - cu cifre ale dinamicii estimate a PIB-ului de peste 8% şi, respectiv, cca 6% în acest an. Adică de ţări care nu au sistemele financiare completamente deschise, care au promovat politici economice foarte pragmatice.
O ironie a istoriei este că această criză este un final al unei perioade lungi, în care deschiderea imensei pieţe americane a favorizat exporturi în creştere rapidă ale Chinei, dezvoltarea industrială şi tehnologică excepţională a acestei ţări, care a acumulat rezerve valutare tot mai mari, cu care a finanţat considerabil din deficitele Americii. Iar inovaţiile financiare din ultimele decenii, care au răspândit credit ieftin către toate colţurile lumii, au întreţinut o relaţie devenită ombilicală.
Ar fi chiar interesant de gândit dacă expansiunea industrială şi economică excepţională a Chinei în ultimele două decenii ar fi fost tot atât de rapidă fără contribuţia noului sistem financiar, care a clacat în ultimii doi ani. Din acest punct de vedere, am putea spune că liderii de la Beijing ar avea de ce să mulţumească marilor bănci de investiţii americane şi fostului şef al Fed-ului.
Întâlnirea celor 20 (G20) la Pittsburgh pare să încoroneze un nou forum la nivel mondial, pentru coordonarea politicilor economice. Acolo s-a discutat despre continuarea măsurilor de stimulare (bugetare şi monetare) pentru atenuarea efectelor recesiunii. S-a discutat însă mai ales despre reforma finanţelor globale, a sistemelor de reglementare şi supraveghere; despre rezerve mai mari şi contraciclice pentru bănci (regulile Basel II), limite la îndatorare şi remunerarea bancherilor, reglementarea derivativelor financiare etc.
Creşterea ponderii noilor puteri în procesul decizional din organismele financiare internaţionale a fost abordată ca o chestiune inevitabilă. Nu a fost neglijată marea problemă a dezechilibrelor comerciale. Efectele schimbării de climă au fost şi ele pe agendă.
Rămâne de văzut în ce măsură G20 va reuşi să concretizeze ceea ce îşi propune. Evoluţia acestui nou forum depinde, printre altele, de relaţia cu "directoratele" existente şi altele în formare (de pildă, SUA-China, aşa numitul G2), de relaţia cu organismele internaţionale (FMI, Banca Mondială, OMC), de dialogul cu cei mulţi rămaşi în afară.
Citește pe Antena3.ro
