Plâng zidurile Palatului Cotroceni

Știrea care m-a ținut cu urechea spre televizor a părut umoristică. În zidurile Cotrocenilor ar exista o bacterie care-i sperie pe consilieri și, probabil, îl îndeamnă pe locatarul din Deal la o igienizare suplimentară cu spirtoase. O tărie în plus ține microbii la distanță. Sigur, ca orice doctorie, are și efecte colaterale. Unul e riscul de a te mâna, cu și fără treabă, la pupitrul cu steag pentru declarații de presă. Declarațiile n-au, în general, treabă cu România, cu suferințele ei, deloc neglijabile, ci cu dușmanii prezidențiali, cu fiica familiei care l-a uns pe tat-su moșier, cu bâzdâcuri. Să se tragă asta de la bacterie? Știrea de presă, cărând în spate niște confirmări inginerești, aduce și suplimentul candid că bacteria e lacrimogenă. N-am înțeles dacă ființa ei microscopică  plânge sau produce plâns? Dacă plânge bacteria e treaba ei sufletească de bacterie. Dacă plânge locatarul, gâdilat la sensibilități, n-ar fi nicio noutate. El s-a suit politic, la hârtoape grele, utilizând rețeta zmiorcăielii. A bocit nițel și s-a făcut președinte. A mai bocit nițel și a rezultat că puștiul cârpit de dosul labei prezidențiale a fost bătut măr de Patriciu. A plâns că a murit mumă-sa care, biata, atunci chiar era vie și a tot plâns cu ocazii dezlânate. Să i se tragă plânsul de la bacterie sau de la  antidot?

Zidurile Palatului Cotroceni, care adună în ele câteva sute de ani de istorie românească, plâng cu certitudine. Plâng tragedia de a asista, lângă capela în care se ruga Regina Maria, la dezmățuri bahice și orgii ghiolbănești. Plâng amintirea unui rege adevărat. E greu ca zidurile, învățate să adăpostească sufletul patriot al unei Românii care se mișca elegant prin saloanele cu oglinzi venețiene ale lumii, nefiind ținută la ușă pentru bănuiala de a avea păduchi, să suporte atâtea umilințe. Zidurile au demnitatea lor de piatră. Degeaba sapă cu târnăcopul să le vindece echipele de constructori și restauratori an de an, cheltuind milioane și milioane. Zidurile vor plânge mai departe pângărirea morală la care sunt supuse. Bacteria din ziduri e istorie. Iar istoria românilor plânge. Curățenia trebuia făcută – și vremea venise – înăuntru, dar măturătorii trimiși de noi au uitat de ce i-am trimis și au sporit gunoiul.