Platim caldura si pentru pasarile cerului

Un banc bun, de dinainte de ’89. Profesoara intreaba: "Ce va fi dupa epoca lumina?". Bula: "Plata luminii!"… Acum platim lumina. Si caldura

Mai mult decat foile din calendar, ce ne reamintesc zilnic ca suntem deja in septembrie, racirea vremii ne atrage atentia ca a venit toamna. Si daca a venit toamna, nu numai in calendar, ci si in natura, inseamna ca a mai ramas putin timp pana cand vor incepe sa ne dea dureri de cap complicatele probleme legate de caldura. Nu de cea de afara, care-si pierde treptat puterea, ci de cea din calorifere.

Dureri de cap ne da si energia electrica. Lumina. Pe care, de ani buni, o platim de doua ori. O data suportam umflarea tarifelor la electricitate. Si inca o data platim surplusul pe care aceste tarife umflate il induc preturilor de consum. Surplus regasit cu deosebire in scumpirea energiei termice. Relatia e directa: lumina mai scumpa… scumpeste si caldura.

Scumpirea caldurii nu e insa unica problema din cauza careia factura la intretinere e tot mai fierbinte. Alte trei probleme grele ii frig pe cei ce nu s-au debransat. Si care au ramas dependenti de reteaua de termoficare.

Nici una dintre aceste trei probleme nu a aparut de azi, de ieri. Toate au stagii indelungate. De fapt vin din istorie. De dinainte de decembrie ’89.

Cea dintai e legata de randamentele centralelor termice. Sunt atat de mici aceste randamente obtinute intr-o retea invechita si deteriorata, incat risipa este enorma. Aburul se pierde in atmosfera. Romanii platesc caldura pana si pentru pasarile cerului.

A doua problema e cea a tarifelor. Devenite usturatoare. Desigur, aceasta a doua problema e legata in buna masura de prima: risipa umfla costurile.

A treia face trimitere la uriasele datorii restante ale unei parti a populatiei. Datorii cauzate de energia termica livrata deja. Dar neachitata. Cert e ca debitele mari au putine sanse sa fie onorate.

Caldura s-a scumpit enorm. Si se va mai scumpi. Ca si lumina, de altfel. Motiv ce face sa nu fie deloc putine acele voci care intreaba: "Cum era posibil, in regimul trecut, sa fie atat de ieftina energia? Si de ce astazi preturile resurselor energetice au urcat atat de mult incat au ajuns sa ne sufoce?". Intrebari dureroase. Raspunsurile nu pot fi mai putin dureroase.

Un lucru e limpede: si preturile, si tarifele erau falsificate. Falsul a fost atat de grosolan incat, din octombrie 1990 si pana in prezent, a fost nevoie ca preturile sa urce de peste 2.400 de ori pentru ca raportul bani-munca sa fie corectat. La servicii au urcat de peste 4.000 de ori.

Energia era ieftina in regimul trecut, fiindca se produsese o ruptura dramatica intre bani si munca. Din cauza preturilor sociale, in dezacord cu realitatea costurilor, oferta de marfuri si servicii s-a restrans pana la dimensiuni ridicole. Romanii aproape ca nu mai aveau ce sa cumpere cu putinii lor bani. Economia cazuse in... fictiune. La titei, pretul de import era comparat fantezist cu pretul intern si se facea o medie. Se ajungea, artificial, la un curs de revenire de... 8-10 lei pentru un dolar. Un curs foarte departe de adevar. De aici se obtinea energie... ieftina. Si atunci puteau fi daramate case ce incorporau energie. Asta insemna mai mult PIB. Puteau fi lansate buldozerele sa doboare cartiere intregi. Se obtinea si mai mult PIB. Puteau fi stimulate cresteri la produsele energofage fara ca nimeni sa fie intimidat de faptul ca aceste produse erau vandute ieftin. Doar fusesera obtinute cu energie... ieftina. Asta insemna inca un plus de PIB. Dar nu insemna, totodata, nici mai multe marfuri pe piata, nici caldura si apa calda in case, nici electricitate in cantitati optime. Dimpotriva, erau tot mai putine. Si nici nu s-au gasit bani pentru modernizarea centralelor termoelectrice. Criza explodase.

La un moment dat insa, nici vechiul regim nu mai putea jongla cu preturi fictive. In toamna anului 1989, in contrasens cu propaganda de partid, a fost scumpita energia. Ceausescu a lasat demagogia la o parte si a dublat tariful la lumina. Romanii au uitat, se pare, ca in euforia populista din 1990 au strigat: "Jos aberantul pret al kilowatului!"... Pretul a fost redus atunci fara nici o justificare economica. N-a fost singura data. Multa vreme dupa 1989, energia a continuat sa fie livrata cu preturi sociale. Acum fictiunile se razbuna.

Preturile, in economia romaneasca, suportasera presiuni puternice. Cand a fost ridicat capacul de pe cazanul incins, la 1 noiembrie 1990, prin masura liberalizarii preturilor, inflatia a tasnit zgomotos. Inflatia a avut totusi o ratiune: nevoia de a se renunta la fictiuni de tipul energiei ieftine, care nu mai puteau continua fara sa produca efecte catastrofale. Din nenorocire, liberalizarea preturilor nu a fost cuplata cu reforma costurilor. Si nici cu o alta maniera de organizare a muncii, care sa fi fost dominata de spirit managerial performant, de flexibilitate si de caracter prospectiv. Acum platim.