x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Poate fi stabilitatea celui în nemişcare un obiectiv pentru o ţară?

Poate fi stabilitatea celui în nemişcare un obiectiv pentru o ţară?

de Ilie Serbanescu    |    13 Feb 2012   •   21:00

Daca am inteles bine din interventiile lor publice, pozitia politica a auto­ri­ta­tilor fata de protestele de strada din ul­timul timp este ca acestea sunt in­dri­tuite in contextul masurilor de aus­te­­ritate adoptate, dar respectivele ma­suri erau necesare pentru a aduce eco­nomic Romania pe calea echili­bru­lui si stabilitatii.

Teza ajustarilor economice necesare pentru restabilirea echilibrelor este strict corecta. Problema este doar ce fel de ajustari si la ce conduce respectivul gen de ajustari!

Situatia la care se ajunsese in eco­no­mie in 2008, la capatul unui ciclu de crestere economica de cativa ani, era marcata de dezechilibre masive si reclama fara tagada ajustari severe. Cine nu recunoaste acest lucru este nerealist. Cresterea economica fusese profund nesanatoasa, fiind obtinuta aproape exclusiv pe baza de consum din import finantat din bani externi. Deficitul de cont curent extern ajun­se­se incendiar. Creditul de consum, pro­movat de bancile straine din Ro­ma­nia, crease aceasta situatie, du­cand la o expansiune neorganica a consumului, care fusese acoperita, in lipsa productiei, din import fi­nan­tat pe banii bancilor. Asa ceva nu pu­tea dura! Chiar si fara criza din Occident, avea, la un moment dat, sa i se puna punct! Criza din Occident a oprit morisca si chiar bancile straine au sistat finantarea in 2009. Din acest moment, se deschidea o perioada in care morisca creditului trebuia sa se invarta inapoi. Nu numai ca expansiunea creditului de consum trebuia sa inceteze, dar banii care il alimenta­se­ra pana atunci trebuiau dati inapoi.

Firesc era ca plata s-o faca, inainte de toate si in principal, cei implicati, respectiv beneficiarii acestor credite si daca, din indiferent ce motive, aces­tia nu mai erau in stare, nota de plata tre­buia sa cada pe umerii promotori­lor respectivelor credite (adica ban­ci­le), care stiusera la ce se ex­pu­neau dand aceste credite chiar si nu­mai cu buletinul si care o facusera nu dezinteresat, ci pentru profituri rapide si lejere. Caci pentru asemenea profi­turi au dat ele credite de consum, si nu credite de dezvoltare pentru firme si pentru creare de locuri de munca!

Dar, vai, cum sa plateasca ceva bancile in capitalismul contemporan care nu este capitalism, ci coloni­a­lism financiar-bancar?! A interve­nit FMI si a impus o ajustare care sa scoata tocmai bancile din ecuatie. Si FMI a fost 'asistat' in aceasta ope­ra­tiu­ne de agentul sau de vanzari in Ro­mania, respectiv BNR, interesata ea insasi sa-si scoata parohia din ecua­tie, adica sa evite restructurarile care ii cadeau in responsabilitate. Si atunci a fost inoculata interpretarea FMI pentru a se impune ajustarea de tip FMI: statul este de vina, statul sa plateasca! Statul, adica salariatii, pensionarii, contribuabilii. 'Statul de vi­na' era o pura porcarie: parca statul fa­cuse importurile halucinante, parca sta­tul daduse creditele cu buletinul! Ca dovada, statul avea la acea data da­torii absolut derizorii! Toata ajus­ta­rea a fost pusa in carca politicii fiscal-bugetare cu care crearea situatiei nesustenabile aproape n-avea nici o legatura. Statul a fost pus sa se indatoreze masiv pentru aceasta! Cu toate ca nu statul, ci sistemul privat si in­deo­sebi cel bancar strain purtau res­pon­sabilitatile. Politicile monetara si valutara, cu care avea legatura in cea mai mare parte situatia nesuste­na­­bila, au fost scoase din cauza. A fost gasit dl Boc in capul caruia sa i se sparga tot!

Care este esenta acestui tip de ajus­tare? A plati statul insemna de fapt sa plateasca salariatii, pensio­narii, contribuabilii! Adica au fost pusi sa plateasca cei 90% care erau res­pon­­sabili in proportie de numai 10% de situatia nesustenabila, pentru a-i proteja pe cei 10% responsabili de 90% de situatia respectiva.

Unde poate duce un asemenea gen de ajustare? Numai si numai spre adancirea injustetii sociale si perpetuarii subdezvoltarii economice. Intr-o economie de consum fara productie, vine inevitabil un moment – si acel moment a venit deja – cand in­datorarea nu mai poate fi platita de­cat din scaderea nivelului de trai. Sta­bilitatea spre care, dupa cum ni se spune, se indreapta Romania este de fapt stabilitatea mult cantata de dl Isarescu, cea a asfixiei economice, a celui ajuns in nemiscare, stabil pana-n maduva oaselor!

×
Subiecte în articol: editorial