x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Politică cu E-uri

Politică cu E-uri

de Robert Veress    |    16 Oct 2012   •   18:33

Știre Reuters: Hillary Clinton își asumă responsabilitatea pentru atentatul din Bengazi, Libia, comis la data de 11 septembrie și soldat cu moartea ambasadorului SUA.
Hillary Clinton este ministrul de Externe al Statelor Unite. În această calitate, este responsabilă pentru securitatea misiunilor diplomatice americane, dar, dacă era cazul să își asume responsabilitatea, ar fi trebuit să o facă atunci, imediat după atentat și să demisioneze - ca semn al asumării responsabilității. Așa se proceda în vremurile bune.
Acum, însă, și politica, precum alimentele, e plină de E-uri. Adică, de surogate și de aditivi, menită să o înfrumusețeze, chiar dacă, în interior, e găunoasă. Și dăunează grav sănătății populației.
Hillary Clinton se bucură de un capital de încredere mai mare decât al președintelui Barack Obama. Este limpede că, prin declarația ei de acum, încearcă să distragă atenția, să îi ofere o gură de oxigen lui Obama, care este aproape de a se sufoca sub tirul continuu al atacurilor republicanilor pe tema politicii externe americane în mandatul său.
Cum Obama și Romney merg aproape cap-la-cap spre alegerile prezidențiale din 6 noiembrie, după o eventuală victorie a lui Obama la un scor foarte strâns, toată lumea își va aminti de contribuția decisivă a lui Hillary Clinton. Și, nu este exclus ca, la alegerile viitoare, ea să devină candidatul democraților. Astfel, o asumare a responsabilității va avea un efect invers celui logic - promovare, în loc de retragere de pe firmamentul politicii.
La fel și la noi. Traian Băsescu și-a asumat responsabilitatea pentru tăierile de salarii și pensii (în cazul ultimelor, măsura dovedindu-se neconstituțională), dar consecința acestei asumări este inexistentă. Nu doar că nu a demisionat (pentru că a impus o măsură neconstituțională), dar s-a agățat cu dinții și cu toate organele (statului pe care îl controlează) de fotoliul său.
A devenit ceva la modă să îți asumi responsabilitatea, pentru orice tâmpenie pe care o comiți tu sau care are o legătură mai mică sau mai mare cu tine. Îi recomand călduros lui Antonescu Crin să își asume responsabilitatea pentru toate zicerile de mamă, tată, sfinți, morți etc, trecute, prezente și viitoare ale lui Gigi Becali, la adresa oamenilor onorabili din această țară. Sigur va fi privit cu admirație pentru bărbăția sa politică.

×