În capul fetei de miliţian, "ciorile" sunt bune doar pentru operaţiuni de returnare de TVA, în care ginerele nefericitului Buzabrici este expert (vezi motoarele de la Reşiţa şi cazul prietenului Bahlini).
Blejnar mai apare în două situaţii descrise de telefoanele interceptate. În 31 august, Blejnar primeşte un telefon de la ambasadorul Lazăr Comănescu, diplomatul solicitându-i o listă de sponsori pentru rezolvarea unui caz umanitar. Blejnar nu refuză, dar cere timp.
Ceea ce stenogramele nu mai dezvăluie este că "ambasadorul" era de fapt un escroc care "opera" storcând bani, dându-şi calităţi oficiale. Hazul este că pungaşul, între timp judecat şi condamnat, ar putea să fie coleg cu inculpaţii din dosarul "Motorina". În fine, Blejnar are de rezolvat o temă dată de Bogdan Drăgoi: cum să treacă ajutoarele pentru Republica Moldova, lovită în vara anului 2010 de inundaţii, fără plata taxelor vamale. Blejnar este obligat de conducerea Ministerului de Finanţe să găsească soluţia. Dacă în prinvinţa mişcărilor de cadre din vămi nu erau probleme, comisionarii vamali – angajaţii unor entităţi private – nu voiau să renunţe la mălai. Cu vameşii de peste Prut nu erau probleme, cu cei de pe malul românesc, mai greu, o făceau pe intransigenţii. Prilej lui Blejnar să-i înjure, să-i f… g… mamei lor de bandiţi.
Ţară, bă şnapanilor, înainte de toate. Îl cheamă pe un şef de vamă şi-i spune că îşi joacă postul dacă nu închid ochii comisionarii la vămuire. Şi relaţia cu Republica Moldova se rezolvă…
Am auzit că naşul cel mare are rezervat un post important la ONU după ce şi-a încheia mandatul de naş al României. Merge şi Blejnar la New York, ajunge şi Buzabricioaica să stea alături la recepţii de ciorile planetei? O să o vedem şi pe asta?
Citește pe Antena3.ro

