Polonia şi FMI

Când România a făcut apel la asistenţă financiară externă, au fost voci în ţară ce s-au grăbit să critice acest demers. Nici acum nu se înţelege de către unii de ce este nevoie de o asemenea centură de siguranţă, chiar dacă are sens să discutăm conţinutul ei şi condiţiile ce o acompaniază.

Realitatea dură a funcţionării pieţelor, pe fondul crizei financiare şi economice, este că nu există, practic, economie europeană din afara zonei euro care să nu se confrunte cu o mare volatilitate a cursului monedei proprii şi, corelat, cu instabilitate financiară generată de mişcările eratice ale cursului.

Chiar şi ţări ce dovedesc o situaţie macroeconomică relativ bună sunt afectate de retrageri de fonduri, incertitudine mult sporită, efecte ale comprimării activităţii economice de ansamblu. Avem aici explicaţia pentru care şi Polonia a fost nevoită, recent, să solicite asistenţă financiară de la FMI.

În câteva rânduri, ministrul de Finanţe polonez declarase că ţara sa nu ar fi constrânsă, precum alte economii emergente din UE (aluzie la Letonia, Ungaria, România), să facă apel la finanţare de la FMI şi de la UE. Altfel spus, că altele fiind condiţiile economice locale, răspunsurile la criză ar fi diferite. Deşi trebuie menţionat că, înainte ca România să ceară asistenţă de la UE şi de la FMI, Varşovia încheiase un acord de tip swap cu Banca Central-Europeană şi altul similar cu Banca Centrală a Elveţiei.

Este drept că, spre deosebire de programele FMI pentru Letonia, Ungaria şi România, asistenţa de 15 miliarde de euro pentru Polonia nu este pe schema unui aranjament de tip stand-by, care să prevadă constrângeri ferme pentru bugetul public şi monitorizări severe ale întreprinderilor din sectorul public.

Dar faptul grăitor în sine rămâne, şi anume că şi Polonia - asemenea tuturor ţărilor europene care nu fac parte din zona euro - se confruntă cu un risc valutar major la nivelul economiei. Ca şi alte economii emergente din UE, şi Polonia are un grad înalt de euroizare şi multe din creditele imobiliare sunt denominate în francul elveţian (a cărui atractivitate a fost dată de rata dobânzii scăzute).

Odată ce s-a anunţat linia de finanţare pentru Polonia, zlotul s-a întremat puţin, aşa cum s-a petrecut şi în cazul leului românesc după anunţarea acordului cu FMI şi UE. Este de semnalat că Varşovia este interesată într-o grăbire a procesului de adoptare a monedei unice.

Se pot face analogii între economia poloneză şi cea românească.
Ambele au complexitate semnificativă în privinţa bazei industriale şi compoziţiei sectoriale (industria auto, navală, siderurgică, extractivă, energetică etc.), ponderii agriculturii în PIB şi ocuparea forţei de muncă, migraţia etc.

Dar economia poloneză este mai orientată către export şi pare a avea un grad de sofisticare industrială superior. Şi performanţa macroeconomică este mai bună, ceea ce explică de ce şansele grăbirii adoptării euro sunt mai mari în cazul Poloniei.

Morala anunţului făcut de Polonia este că nici o economie din afara zonei euro nu se poate considera ca având protecţie suficientă în a răspunde adversităţii mediului economic internaţional, în condiţiile crizei.