Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
E agresiv şi sigur pe sine. Sau dimpotrivă. Umil. Empatizând până la lacrimi cu suferinţa altcuiva. Un străin. Oare nu suntem cu toţii nişte călători anonimi pe planeta asta, prin universul nesfârşit, care este într-o continuă expansiune, în ce, către unde? Uite-l pe ăla, e acelaşi de alatăieri, iote-l cum dă la coasă, cum îşi suflecă mânecile cămăşii Tommy Hilfiger şi pune mâna pe lopată. Ãsta de vorbeşte acum, pe pariu, e intelectual. Dacă nu mai are timp să citească o carte se bazează pe lecturile din liceu şi urmăreşte cu atenţie talk-show-urile în care sunt invitaţi parteneri de gândire şi preocupări, unii academicieni, alţii istorici, literaţi, regizori, actori, oameni de ştiinţă. “Uite domn’le, dacă am fi mai mulţi, îşi şopteşte în barbă, ca să nu-l audă nimeni, nici nevasta, convins fiind că nimeni nu-i poate înţelege chinul unei existenţe forţată la compromisuri pentru atingerea unui ideal care priveşte către departe. Şi banii? Vai! Valoarea lor este relativă. Ca şi suferinţa. “Înţelege cineva ce este în sufletul meu când trebuie să mă aplec cu fruntea la pământ în faţa unui NIMENI de care depind atât de multe proiecte?”
De pe o zi pe alta politicienii noştri descoperă, redescoperă, filoane de inspiraţie, de înţelepciune, de răbdare, de frumuseţe, de patriotism, de dăruire.
Traian Băsescu. Un Rocky Balboa al politicii româneşti. Şcolit prin porturi, a ajuns de două ori campion naţional, cu centura de aur la local kombat, pentru trofeul Cotroceni. Plin de sânge, clătinându-se pe picioare, susţinut de apropiaţi şi antrenori care nu vor să le fie filmată figura, râde greoi şi ridică pumnii în semn de victorie. În altă ipostază, un înţelept ratat. Un filozof de cârciumă care poate emite adevăruri sentenţioase dimpreună, sau aidoma, cu o râgâitură. Intrigant dincolo de limita firescului, lucru care îl face fascinant pentru o categorie umană larg răspândită: cea a oamenilor slabi. El este vârful de lance, atletul refulaţilor. Golanul care se bate pentru gaşca formată din fandosiţii care s-au strâns laolaltă pentru că sunt nervoşi dar n-au curaj.
Victor Ponta. Cineva care visează cu ochii deschişi la sine însuşi. Şmecher din amintiri. Andre Gide: “între două lumi, una murind, cealaltă incapabilă să se nască”. Omul fără regrete. Trist doar atunci când se vede pe sine ca personaj principal într-un anume context. Se bucură când aude că este catalogat drept ambiţios, pentru că a obţinut foarte repede totul şi ca urmare viitorul este în ceaţă. Aflat pe vârful Himalaya privirea ţi se înceţoşează. Te uiţi în sus şi nu mai vezi decât o nesfârşire din care nimic nu-ţi mai poate aparţine cu totul. Victor Ponta nu este (încă) omul pe care încearcă să ni-l vândă el însuşi. Este comis voiajorul începător, ezitant, care vrea să se convingă pe sine că este făcut pentru meseria asta, luptându-se din răsputeri cu îndoieli chinuitore.
Crin Antonescu. Un martir fără vocaţie. Strălucitor prin abnegaţia sa dăruită unei cauze.
