Povestea din poveste

De ce ne dispar povestile, cine ni le fura, unde sunt ascunse? De ce nu mai e nimeni sa le spuna?! Parca au inceput sa dispara pana si frumoasele povesti ale copilariei...

Sunt din ce in ce mai putine povesti si e tare trist! Povestea a fost inlocuita de robot, de unitati de productie. Parca si visele ne dispar o data cu povestile si ne trezim traind un somn greu, de plumb, fara speranta, fara orizont, doar cu un soft ce ne programeaza sa functionam fara gres in societate, permitand totusi doua-trei derapaje controlate, pentru a face ca iluzia libertatii sa fie mai reala. Povestile au devenit erori de sistem si, cum sistemul e tot ce conteaza ori de cate ori mai apare o asemenea "problema", unitatea respectiva trebuie resetata, restartata, optimizata, reintrodusa in mecanism si cum altfel decat batuta in gura si amenintata cu frica de marginalizare, de nerecunoastere, de singuratate?!

De ce ne dispar povestile, cine ni le fura, unde sunt ascunse? De ce nu mai e nimeni sa le spuna?! Parca au inceput sa dispara pana si frumoasele povesti ale copilariei, pe care le stiam, inlocuite acum de notiuni ca: eficienta, realism, plus valoare si alte tampenii.

De ce dispar povestile?! Mi-e o frica teribila si ma tem ingrozitor ca incep sa ne dispara pana si povestitorii, ca au cedat si ei, invinsi in fata cinicului tangibil cotidian.

Noi insine parca nu mai avem ce spune, ce povesti. Concretul, realizarile efective, si nu stradania de a ne implini visele, au ajuns sa ne reprezinte in viata si am inceput sa dam inapoi speriati, jenati chiar, din fata unui om care inca mai are nebunescul curaj de a ne impartasi idealurile lui si de a-si trai povestea.

Nu mai avem ce ne spune, ce ne povesti. Doar aratam cu degetul spre ce am reusit sa facem deja. Biete unelte.

Oamenii ca oameni sunt o poveste in sine, o minune, un miracol! Nu pot accepta ca se poate renunta atat de usor la conditia de a fi. Cu totii suntem poveste, dar mai sunt si norocosii. Oameni-poveste cu o poveste in spatele povestii. E norocul lor, dar ar trebui sa fie si al nostru. Ar trebui sa poata impartasi povestea lor ajutand cu asta, dandu-ne putere pentru ca propriile noastre povesti, visele noastre ale tuturor sa se nasca si sa prinda viata, in viata asta devenind vis de poveste la randu-le.

Sunt oamenii-ingeri carora cineva, un alt inger sau poate Dumnezeu - chiar nu conteaza care si al cui Dumnezeu - le-a pus in suflet si in glas forta de a reusi sa treaca cu bine peste greu, devenind mai tarziu poveste ei insisi. Puterea de a trai povestea si de a indura teribila suferinta a devenirii trebuie sa le fi dat forta si curajul de a ne putea impartasi taina si nu inteleg de ce se tem, de ce le este atat de frica. De ce aleg sa fie lasi?! Cum pot alege sa NU ne ajute sa facem alegeri, nespunand povestea?! Cum?! Cum nu incearca sa ne apere de tot ce-i rau, atentionandu-ne prin ce suferinte si chinuri au trecut. De ce sa ne condamne prin tacerea lor la aceeasi suferinta, la aceleasi greseli pe care ei le-au facut, suferind cumplit apoi?! Nu intamplator au fost "alesi" ei sa fie oameni-poveste cu o poveste in spatele povestii. Nu degeaba induri atatea, pentru ca mai apoi sa obtii o victorie. Cand soarta, sansele, toata lumea e impotriva, victoria ta nu poate si nu e intamplatoare.

Atunci ai o datorie: sa-ti spui povestea, sa nu condamni prin lasa ta tacere alti si alti oameni sa-ti retraiasca chinurile, facand la nesfarsit aceleasi erori, indurand aceleasi dezamagiri si suferinte.

Nu ai dreptul sa taci, sa te ascunzi, sa renunti, sa te minti!

Dar cine stie, poate ca si povestea asta scrisa e o eroare de sistem, nu?! Daca e asa, atunci nu mai exista nimic nicaieri. Totul e doar o perfecta iluzie.