Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Două ţări care trec printr-o situaţie de criză au motive să-şi uite pentru o clipă problemele şi să se bucure de faptul că filmele lor au fost premiate la recentul Festival Internaţional de la Cannes. Este cazul în primul rând cu Ciad, ţară africană numărând 18 milioane de locuitori, confruntată atât cu spectrul războiului civil, cât şi cu o teribilă secetă. De altfel, filmul realizat de regizorul ciadian Mahamat Saleh Haroun povesteşte, prin personajele sale principale, un tată şi un fiu, despre numeroasele războaie care au însângerat şi pustiit această ţară. Imediat după ce s-a anunţat la Cannes că filmul lui Haroun a fost distins cu Premiul Juriului, în Ciad au avut explozii de bucurie şi tot felul de manifestări spontane de mândrie naţională. Primul-ministrul al ţării a promis că regizorul va fi primit, la întoarcere, cu toate onorurile republicii... "Suntem fericiţi şi mândri, spunea şi un ziarist ciadian pentru Agenţia France Presse, cu atât mai mult cu cât noi, aici, nu avem o industrie a filmului, practic filmul este inexistent în Ciad." De notat că de 13 ani nici un film de lung metraj african nu a mai figurat în competiţia oficială de la Cannes, aşa că nu este greu să ne dăm seama de ce i s-a acordat lui Mahamat Saleh Haroun Premiul Juriului pentru filmul său, film cu un titlu destul de ciudat, "Un om care strigă nu este un urs care dansează".
Şi mai ciudat este însă titlul filmului care a obţinut recompensa supremă: "Unchiul Boonmee, cel care îşi aminteşte de vieţile anterioare". Într-un moment când Thailanda tocmai încearcă să-şi cicatrizeze rănile după înăbuşirea unei insurecţii, premiul acordat regizorului Apichatpong Weerasethakul vine ca un balsam... Thailandezii au fost şi ei fericiţi să afle această veste, deşi regizorul nu prea este cunoscut de marele public. Spre deosebire de Ciad, în Thailanda filmul este foarte popular, dar toată lumea se duce să vadă în special filmele de acţiune hollywoodiene sau cele asiatice (dar tot de acţiune sau din categoria "horror"). Preşedintele Asociaţiei Regizorilor Thailandezi declara pentru agenţia France Presse: "Acest premiu îmi încălzeşte inima după săptămânile de tristeţe trăite de Thailanda"... Săptămâni marcate, după cum ştim, de manifestaţiile cămăşilor roşii şi de înăbuşirea acestei mişcări, cu un bilanţ de 88 de morţi şi 1.900 de răniţi. Încă o dată, deci, nu este greu de înţeles de ce acest premiu are un mesaj politic, adresat unei întregi ţări...
Dar premiile acordate anul acesta de juriul condus de un mare artist, Tim Burton, conţin şi un mesaj estetic adresat întregii lumi. Juriul de la Cannes încearcă să le spună de fapt oamenilor: nu vă lăsaţi spălaţi pe creier cu un singur tip de limbaj cinematografic, cel al divertismentului de stil Hollywoodian... încercaţi să descoperiţi şi alte limbaje, faptul că există şi artişti care încearcă altceva, într-un registru mai liric, mai poetic, mai fantastic, mai enigmatic... Ceea ce descoperă acum cu stupoare thailandezii care, cum spuneam, nu ştiu mare lucru despre vedeta lor... Iată şi o altă declaraţie culeasă tot de Agenţia France Presse de la un simplu pensionar de 56 de ani din Thailanda: "Filmul acesta, spune el, ne va ajuta să ne regăsim moralul şi unitatea". Păi nu este acest lucru extraordinar, dacă un premiul cinematografic poate contribui la o reconciliere naţională?
Inutil de spus că şi regizorul thailandez cu nume atât de greu de pronunţat va fi primit ca un erou în ţara sa, inclusiv de clasa politică, pentru că aceasta nu ezită, indiferent în ce ţară se află, să instrumentalizeze un succes, fie că vine din domeniul sportului, al artelor sau al tehnicii. Este cazul şi în Franţa, unde laureaţii francezi ai festivalului au fost felicitaţi imediat şi de preşedintele Nicolas Sarkozy şi de primul-ministru Francois Fillon. Mai ales regizorul Xavier Beauvois, care a obţinut Marele Premiu, este acum eroul zilei în Franţa, cu atât mai mult cu cât filmul său vorbeşte despre terorism şi despre moartea unor misionari catolici pe pământ musulman.
Festivalul de la Cannes nu mai este de mult unul al celei de-a 7-a arte, ci unul al interferenţelor planetare, politice şi culturale, mondene şi sociale, economice şi artistice. Rând pe rând au fost ajutaţi să iasă din anonimat, datorită acestui festival, regizori sârbi, români, iranieni, mexicani, sud-coreeni... Nu este de mirare deci că organizatorii festivalului nu invită niciodată la Cannes marile producţii holywoodiene: Cannes şi Hollywood sunt două limbaje care utilizează aceeaşi peliculă, dar în rest distanţa dintre ele este ca de la cer la pământ.
