Preşedinte, nu caut prim-ministru

Hotărât lucru, preşedintele Băsescu vrea să impună o soluţie proprie pentru viitorul prim-ministru al României.

Criza economică deja a început, în ciuda optimismului lipsit de viziune de până acum al şefului statului. Am scris în editorialul trecut de inconştienţa actualului chiriaş de la Cotroceni. Nu-l interesează stabilitatea politică internă, factor agravant în destabilizarea economică ce ne va afecta profund. Vrea doar un premier prieten cu el, care să-i fie subordonat măcar în 2009, când candidează pentru un nou mandat de preşedinte.

În faţa uraganului financiar de peste trei trilioane (3.000 de miliarde) de euro, Traian Băsescu se laudă cu un sac în care sunt 100 de tone de aur şi un card de debit cu 27 de miliarde de euro. E hilar să te consideri la adăpost cu genul ăsta de argumente. Te lauzi ca ţiganul că ai tu nişte aur în gură când vine foametea. Lucrurile sunt infinit mai complicate decât le poate înţelege şeful statului. Potrivit specialiştilor, criza va cere în piaţa românească, pentru început, circa 10 miliarde de euro în 2009. Apoi alte miliarde. Ne permitem să aruncăm în joc rezerva noastră valutară sau o păstrăm pentru stabilitatea monedei naţionale, ultima redută înaintea căderii în haos? Dacă încasările bugetare vor scădea dramatic, apelăm la credite externe?

În sfârşit, sunt prea multe aspecte dificile, cu ipoteze necunoscute încă şi concluzii greu de anticipat ca să avem relaxarea senină a preşedintelui. Indiferent cine câştigă alegerile şi cine formează majoritatea, Traian Băsescu nu acceptă o nominalizare din partea câştigătorilor. A mai introdus un aspect absolut subiectiv, arbitrar. Fără nici o legătură cu Constituţia. Preşedintele vrea trei variante. Cum adică să-i dai trei variante? Ce, suntem la poker marinăresc, să tragi trei cărţi până îţi intri tu în mână? Sau la cazinou? De când decide un şef de stat în numele unui partid, care îi este şi adversar pe deasupra? Ne întoarcem la dictatură, când un singur om hotăra în locul partidelor? Şi a majorităţii parlamentare?

De aceea am separat alegerile parlamentare de cele prezidenţiale. Pentru ca un prim-ministru politic să nu mai aibă de-a face cu un preşedinte presupus independent. Iar şeful statului să nu-şi mai bage nasul în treaba partidelor şi mai ales a campaniei electorale pentru Parlament. Să nu mai fie actor politic, să fie om de stat. Se pare însă că, pentru mandatul în curs, acest lucru nu este valabil. Trebuie să aşteptăm un alt preşedinte pentru valenţa mult dorită a unui om de stat valoros, independent şi preocupat într-adevăr de interesul naţional, nu de cel personal.

Se conturează însă o concluzie în urma ieşirilor publice ale preşedintelui. Ca să avem o soluţie împotriva haosului, care pare deja să ne cuprindă, cele două mari tabere trebuie să se armonizeze pentru evitarea dezastrului. Adică să discute pe meterezele Cotrocenilor PSD şi PD-L, primii doi actori la alegerile din 30 noiembrie. E clar că Traian Băsescu nu va renunţa la impunerea unui apropiat al său, cel mai probabil nu Stolojan. PSD, la fel de probabil, va câştiga şi va forma o majoritate în Parlament pentru susţinerea noului Guvern. Geoană e deja desemnat de partid, Băsescu a spus clar că nu-l vrea. Fiindcă preşedintele e dispus să arunce ţara în prăpastie politică, în paralel cu cea economică, discuţiile nocturne din luna decembrie vor aduce pe masă alte nume pentru funcţia de prim-ministru. Un proverb spune că cel mai deştept cedează. Preşedintele nu se încadrează aici…

Dintre variantele vehiculate pentru un compromis istoric menţionez: Vasile Blaga (majoritate PD-L – PSD şi PD-L – PNL), George Cristian Maior (majoritate PSD – PD-L), Mihai Răzvan Ungureanu (majoritate PD-L – PNL). Variante de lucru mai sunt Cristian Diaconescu sau Vasile Puşcaş (ambii pe majoritate PSD – PD-L). Mugur Isărescu refuză din start orice ofertă prezentă sau viitoare.

Poate fi unul dintre ei sau nici unul. Totul ţine de forţa PSD şi de jocul la offside constituţional practicat de preşedintele jucător.

Dacă nu se ajunge la o variantă raţională, vor apărea soluţiile extreme, prevăzute însă de Constituţie. Dar interpretate ca lovitură de stat de cel mai rătăcit preşedinte în tranziţia fără sfârşit. Boicotul parlamentar al unui guvern forţat de Cotroceni va fi o acţiune minoră în raport cu marea tensiune care ne aşteaptă. Şi pe care Traian Băsescu şi-o doreşte atât de mult. E singura sa ofertă concretă pentru “români” în patru ani de prezidenţiat.