x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Președintele confortabil mai vrea o dată

Președintele confortabil mai vrea o dată

de Dan Constantin    |    19 Apr 2018   •   07:50
Președintele confortabil mai vrea o dată

Klaus Werner Iohannis face declarații care se bat cap în cap. Nu ar fi o noutate, dar problema se agravează acum pentru că ciocnirile de logică apar la o distanță în timp de câteva zeci de secunde. Președintele se arată mai întâi vexat de acțiunea Guvernului de a sesiza Curtea Constituțională pentru decizia lui de a respinge revocarea Codruței Kovesi, considerând că nu e niciun temei pentru un conflict instituțional. Imediat, KWI adaugă însă că va sesiza el Curtea Constituțională pentru o lege care nu-i convine. Așadar, Herr President este convins că doar înălțimea sa are dreptul să se adreseze CCR, anunțând deja și soluția pe care ar trebui să o ia judecătorii constituționali în cazul Kovesi. Ieșind în public, pe culoarele Parlamentului, Iohannis nu ratează ocazia de a mai da o copită forului legislativ chiar în Casa Poporului, punând sub semnul întrebării dreptul majorității de a propune modificarea unor legi. Nu contează că legile siguranței naționale vin din zorii democrației, din anii când, de jure, România era încă stat membru al Tratatului de la Varșovia; ele nu pot fi supuse modernizării, mai ales dacă s-ar restrânge controlul președintelui asupra serviciilor secrete. Nici noua abordare a finanțării pensiilor nu e acceptabilă în opinia președintelui, care a susținut de fapt o așa-zisă conferință de presă încheiată brusc când a fost întrebat despre protocoalele secrete care au băgat justiția la cheremul lui Coldea&Co.

Atacurile lui KWI la adresa PSD-ALDE sunt de fapt critici de fond la mecanismul parlamentar care îl încurcă pe președinte. Lipsa de aderență a președintelui României la valorile constituționale care plasează Parlamentul în centrul sistemului democratic se extinde și prin nesocotirea unor minime standarde de diplomație. El lovește în Parlamentul României fiind invitat la o reuniune a șefilor de parlamente din nouă țări membre UE și NATO! KWI se arată mai nou, după moleșeala primilor ani de mandat, că ar vrea să ,,țină țara în mână”, cum i-a spus într-o evaluare exagerată omologul de la Paris. Iohannis a anunțat cu un zâmbet lățit că se simte confortabil în funcția de la Cotroceni, sugerând o candidatură pentru al doilea mandat. După experiența realegerii lui Băsescu la Cotroceni, iată că o nenorocire nu vine niciodată singură, se vrea repetată. Acesta este cu adevărat un scenariu prost.

×
Subiecte în articol: klaus iohannis