Doru Ţuluş e unul dintre ţuluşii lui Traian Băsescu. Un altul in locul preşedintelui s-ar fi sfiit să-i ia apărarea lui Doru Ţuluş şi dacă acesta ar fi fost victima unei nedreptăţi.
Traian Băsescu a ieşit dintr-o tăcere de căteva luni pentru a acorda două interviuri succesive. Cele două intervenţii in media au stat sub semnul trucurilor politicianiste din care Traian Băsescu şi-a făcut o armă imbatabilă intr-o Romănie careia ii cunoaşte ca nimeni altul slăbiciunile. Slăbiciuni pe care, din nenorocire, le adănceşte prin exploatare, in loc să le inlăture prin combatere făţişă, cum ar trebui din partea unui bărbat de stat şi nu de şezut, după nimerita expresie a lui Tudor Arghezi.
Unul dintre aceste trucuri ar putea fi definit drept paralizarea oamenilor de bun simţ făcănd lucruri care nu se fac. Nu se face, de exemplu, să te intălneşti cu cineva şi, profitănd de faptul că n-a fost prezent un al treilea, să spui tot felul de năzdrăvănii despre intălnire. Traian Băsescu nu s-a dat in lături astfel să prezinte intălnirea cu Mircea Geoană ca un moment de cerşetorie din partea liderului PSD. La fel, in interviul de a doua zi, de la RRA, s-a apucat să spună nişte grozăvii despre o intălnire cu Adrian Năstase, in cabinetul acestuia de premier, in 2004. Sub acest semn al făcutului de lucruri care nu se fac, Traian Băsescu foloseşte cu brio recunoaşterea publică a infracţiunii. O recunoaştere in direct la tv şi la oră de vărf.
Domnia sa ştie că un romăn de bun simţ ar crede că amicul să glumeşte cănd ii spune, intălnindu-l pe stradă, ştii, azi noapte, m-am culcat cu nevastă-sa. Şi totuşi e posibil ca un ins cu tupeu tocmai pe asta să mizeze. Pe faptul că omul de bun simţ, dacă va avea unele bănuieli, gestul amicului i le va spulbera. Pentru că işi va spune el - dacă ar trăi cu nevastă-mea, n-ar avea tupeul să mi-o spună aşa, de-a dreptul.
In dialogul de la tv, Traian Băsescu s-a jurat, gata să se tăvălească pe jos pentru a ne convinge, că nu dă telefoane procurorilor. Şi, intr-adevăr, nu dă. Face altceva şi mai dihai. Le spune in direct la tv pe cine să ancheteze şi pe cine nu. Astfel, joi seară, domnia sa a dat citire unei liste de lideri PD despre care a susţinut că nu fură. Chestiunea apăruse in contextul unei nedumeriri: de ce DNA-ul ţuluşilor deschide dosare doar liderilor PSD şi PNL şi nu şi celor de la PD?
Traian Băsescu a răspuns imediat: pentru că Vasile Blaga, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Radu Berceanu nu fură. Indicaţie clară, poruncă ţuluşilor de la DNA: dacă vă atingeţi cumva de aceştia, intraţi in conflict cu mine! Semnificativ pentru comanda politică practicată in direct e faptul că Traian Băsescu n-a vorbit de liderii PD in general.
S-a referit doar la căţiva lideri PD că nu fură. Pe Adriean Videanu, de exemplu, nu l-a menţionat. Să inţelegem că a dat mănă liberă ţuluşilor să-l inhaţe? Posibil. Măine, miercuri, 3 octombrie 2007, CSM se intruneşte pentru a discuta Raportul de inspecţie de la DNA. Fragmentele publicate in presă spun că dacă sunt minim corecţi, membrii CSM trebuie să-l dea afară pe Doru Ţuluş din şefie.
Doru Ţuluş e unul dintre ţuluşii lui Traian Băsescu. Un altul in locul preşedintelui s-ar fi sfiit să-i ia apărarea lui Doru Ţuluş şi dacă acesta ar fi fost victima unei nedreptăţi. Şi-ar fi zis să nu se spună că intervine pentru un om văzut de toată lumea ca protejatul său. Traian Băsescu n-are astfel de complexe, numite de unii şi ale in roşirii obrazului.
Drept pentru care domnia sa nu s-a sfiit să-l laude pe Doru Ţuluş in direct şi, mai grav, să comande CSM să nu se atingă de Doru Ţuluş şi de ţuluşii de la DNA.
Cum a făcut-o? Afirmănd clar, răspicat că Raportul CSM e in ansamblu pozitiv. Traian Băsescu n-are cum să ştie ce conţine Raportul, dat fiind că nu e membru CSM.
Afirmănd insă in direct la tv că Raportul e favorabil DNA, le-a dat membrilor CSM un semnal: dacă decideţi altfel mă contraziceţi! Vor avea curaj membrii CSM să-şi respecte onoarea, independenţa şi coloana vertebrală şi să-l contrazică pe Traian Băsescu sancţionăndu-i pe ţuluşii de la DNA? Dacă ne găndim că trăim intr-un stat de drept, ar trebui să pariem că membrii CSM vor ţine cont doar de adevăr. Dacă ne găndim că trăim in Romănia, ar trebui să pariem că membrii CSM vor ţine cont de ce le-a ordonat Jupănul de la Cotroceni. Dacă ne găndim că membrii CSM sunt oameni de onoare, ar trebui să pariem că-l vor sfida pe Traian Băsescu. Dacă ne găndim că membrii CSM sunt şi ei oameni, cu dosare, cu familii grele, cu probleme, ar trebui să pariem că nici nu vor crăcni faţă de ordinele lui Traian Băsescu. Transmise nu la telefon, in auzul celor care-l interceptează, ci in direct, la tv, in văzul a milioane de spectatori. Cum ii stă bine celui care şi-a făcut din tupeu o armă.
Citește pe Antena3.ro