x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Preşedintele României şi purtătorul său de cuvânt Traian Băsescu

Preşedintele României şi purtătorul său de cuvânt Traian Băsescu

de Adrian Năstase    |    13 Oct 2010   •   00:00
Preşedintele României şi purtătorul său de cuvânt Traian Băsescu
Cei doi cetăţeni conduc România de aproape şase ani
Domnul Traian Băsescu, cetăţean ro­mân care apare des la televizor - im­posibil să nu-l ştiţi din vedere -, pare a fi unul dintre cei mai fini cu­noscători ai instituţiei prezidenţiale din România. Nu trece o săptămână fără ca domnia să nu ne explice ce poate şi ce nu poate face "preşedintele", ce se cade să întrebăm "un pre­şe­dinte", ce e demn sau nu să discutăm în legătură cu un şef de stat. "Nu vă umiliţi preşedintele!" "Preşedintele nu poate face ordine în Parlament!" "Nu pot asocia pre­şe­dintele României cu un grup de oameni care încalcă legea!"

Privind lucrurile cu atenţia cuve­ni­t­ă, cred că ne aflăm în situaţia în care la Palatul Cotroceni coexistă doi purtători de mesaj total diferiţi, chiar dacă înfăţişarea lor e înşelător de asemănătoare. Unul dintre cei doi zu­­­­grăveşte, aproape zi de zi, imagi­nea unei instituţii sobre, serioase, res­pectabile, simbol al unui stat func­ţi­o­nal şi responsabil, continuator al unui trecut glorios şi garant al unui viitor sigur şi mănos. Această ins­ti­tu­ţie se bazează exclusiv pe lege şi îşi re­fuză orice urmă de im­pro­vi­za­ţie sau de frivolitate.

Pe urmă, apare cel de-al doilea per­sonaj, şi nu mai înţelegem nimic. Omul ăsta se ceartă ca o precupeaţă cu profesorii şi cu sinistraţii, e acuzat că a bruscat copii şi avocaţi în va­can­ţă, şterpeleşte telefoane, înjură, cheltu­ieşte cu fotbaliştii, se suie la volan după chef, face accidente de maşină, în­deam­nă învăţământul să producă chel­neri şi doctorii să fugă unde văd cu ochii.

Băsescu-purtătorul de cuvânt pare a fi omul care poza în 2004 cu mâna pe Constituţie şi ne spunea că joacă totul pe acea carte. Preşedintele în funcţie e un individ cu abordări total opuse. El e de părere că şeful sta­­tului poate numi premieri indiferent de re­a­litatea parlamentară şi nu pare deloc interesat de faptul că legile se votează fără cvorum, fără majoritate, fără nici cel mai mic respect pentru cartea pe care jura amicul lui odinioară.

Preşedintele e cel cu inţiativele şi, ori de câte ori are iniţiative, încalcă fie legea, fie norme elementare ale bu­nului-simţ. Pe urmă îl vedem la pu­pitru pe purtătorul de cuvânt Traian Băsescu, cel care ne explică demn şi cu o amărăciune deja ostenită că "Pre­şedintele" nu se poate băga în jocuri mărunte şi josnice, că, în timp ce există mari probleme ale ţării, oameni mici la suflet încearcă să-l atragă în dispute dezonorante.

Surprinzător, purtătorul demn de cuvânt intervine ori de câte ori e în dis­cuţie o faptă odioasă a PDL. De pil­dă, felul în care Roberta Anastase a regizat votul pentru Legea pensii­lor. Atunci aflam că preşedintele nu poa­te face ordine în Parlament. Dar cu vreo cinci ani în urmă, preşedinte­le nu putea dormi noaptea pentru că sub­semnatul se afla atunci pe scaunul pe care se află astăzi doamna Anasta­se şi mobiliza toate instituţiile statului împotriva mea. Vă închipuiţi ce ar fi spus Traian Băsescu despre Legea pensiilor dacă PSD ar fi fost cel acuzat de nereguli la vot?

Cei doi cetăţeni despre care vor­besc conduc România de aproape şa­se ani. Unul se prezintă în campanii electorale şi vorbeşte despre le­ge şi bunăstare, altul urlă la cetăţeni, cere reducerea pensiilor şi se supără pe instituţia Poliţiei, pe profesori sau pe judecători. Unul vrea egalizarea ra­pidă a vârstei de pensionare pentru fe­mei şi bărbaţi, altul respinge o lege tocmai pentru că propune aşa ceva.

Deşi atât de diferiţi, cei doi slujesc unui scop comun, devenit între timp, se pare, singurul scop al statului român: strecurarea lui Traian Bă­sescu, fără nici o consecinţă, prin toate crizele generate de Traian Bă­sescu. Mergând pe două cărări po­li­tice, România acestui cuplu deloc co­mic nu poate ajunge decât nicăieri.

×
Subiecte în articol: editorial