Pretul bunastarii

In acest mare "sac" pe care il numim avutia societatii sunt prea multi cei care pun prea putin; iar unii nu pun nimic, ei numai iau. Acest stil ucide concurenta si sfideaza rigorile economiei de piata.

Cum traim? In jurul acestui subiect teoretizam de mai bine de 16 ani. O parte a populatiei spune ca e mai rau ca inainte si ca mergem pe un drum gresit. O alta parte spune ca schimbarea in bine este semnificativa.

Nimeni nu contesta ca, in toti acesti ani, celei mai mari parti a populatiei i-a fost rau. Dar nu foarte rau. Au mai fost date compensari, au fost date indexari, au fost angajate comenzi de stat pentru intreprinderile cu pierderi. Plus ajutoarele sociale. Toate astea au lungit boala. Unda de soc a schimbarii s-a frant deseori in fata fricii ca acceleratia reformelor ar putea sa strice "echilibrul" social. A iesit mai rau, fiindca s-a extins saracia.

Fara indoiala ca ne dorim cu totii schimbari esentiale in economie: sa se investeasca mai mult, sa apara noi locuri de munca, sa creasca productivitatea si competitivitatea, sa obtinem mai multa eficienta. In acest fel, salariile ar creste, dividendele ar fi mai mari, afacerile mai bune. E simplu sa ne dorim asa ceva. Dar e mai complicat sa ni se implineasca dorintele.

De unde vin complicatiile? E clar de unde. Din faptul ca ne invartim intr-un cerc vicios: inflatia, chiar si cumintita, cum e in prezent, blocheaza inca investitiile; blocajul investitional, la randul sau, intretine inflatia, in sensul ca afacerile stagneaza si surplusul de bani de pe piata navaleste inca in preturi. Mai departe, forta de munca, nestimulata, continua sa se complaca intr-o evidenta stare de moleseala.

La aceasta rascruce de drumuri, daca s-ar putea, am cumpara de-a gata bunastarea visata. Dar n-avem bani ca s-o platim. Fiindca in acest mare "sac" pe care il numim avutia societatii sunt prea multi cei care pun prea putin; iar unii nu pun nimic, ei numai iau. Acest stil ucide concurenta si sfideaza rigorile economiei de piata. Iar munca, nestimulata in conditii competitionale, nu produce bogatie.

Dar ce fel de bunastare am cumpara noi daca am avea bani? Sa ne uitam la nevoi si aflam raspunsul. Lista e lunga: securitate alimentara, locuinte, echilibru intre oferta de marfuri de pe piata si cererea solvabila, servicii curente, ocrotirea sanatatii, invatamant, posibilitati extinse de petrecere a timpului liber si multe altele. De unde ar fi normal sa vina banii? Din salarii, din pensii, din venituri bugetare, din profitul companiilor nationale si societatilor comerciale, indiferent de starea capitalului, de stat, mixt sau privat. Banii chiar vin din aceste surse, dar sunt prea putini.

Totusi, sunt voci care spun ca la noi, acum, banii s-au inmultit prea mult. Banii din banci. Dar nici intreprinderile, nici populatia nu-i pot atrage pe toti. Nu ajung bonitatile. In rest, intreprinderile si populatia au nevoie de bani multi, dar au prea putini. Paradoxal insa, nici putinii nostri bani nu ajung toti in afaceri profitabile; o parte din bani se duce in preturi, pe care le umfla producand inflatie. Numai o noua tabla de valori, care sa puna intr-o alta ecuatie, mai apropiata de cerintele eficientei, proprietatea, munca, productia, venitul si consumul, ar putea constitui solutia optima. Intr-un cadru de mobilitate a oamenilor, a sistemelor de productie, a actiunilor de producere si comercializare a bunurilor si serviciilor pe care numai piata il poate asigura.