Crizele, de-a lungul istoriei, au venit si au trecut. Dar criza actuala cand va trece? Americanii o suporta de patru ani iar noi, europenii, de trei. N-ar fi timpul sa ne lase in pace?
Ma tem ca lucrurile nu-s tocmai simple. Analizandu-le in profunzime, am putea spune ca actuala criza globala, ca fenomen general, se cam stinge. Dovada ca multi experti vorbesc deja despre o noua criza. Dar covalescenta va fi lunga. Si grea. Iar ca forma de manifestare va fi cam ceea ce Alan Greenspan, fostul presedinte al bancii centrale a Statelor Unite, numea "o era a turbulentelor". Practic, un timp in care se vor tot remodela bugete de familii, bugete ale companiilor, bugete ale tarilor, dupa cum vor fi imprejurarile, pana cand lumea va ajunge la un nou echilibru. Sau, mai exact, la o noua normalitate. Un exemplu elocvent, in acest sens, mi se pare a fi adaptarea noastra la un pret al energiei normal. N-am facut-o cat cerul lumii a fost senin, suntem obligati s-o facem acum, intr-o vreme in care vom tot suporta turbulente.
Sa judecam. Normal era ca aceasta aliniere sa se fi produs, treptat, din ’90 pana in prezent. Guvernele au amanat-o insa motivand fie ca am avut ierni lungi, fie ca n-am avut primaveri, fie ca au fost alegeri, fie ca nu stiu ce s-a mai intamplat. La noi, pretul energiei are doua componente subiective: una este sociala si alta politica. Fireste, aceste doua componente sunt strans legate intre ele. Componenta obiectiva (calculul economic) a fost mereu invinsa de componentele subiective. In ianuarie 1990, cand tranzitia nu era decat un vis pe care noi nu stiam sa-l interpretam, una dintre primele lozinci scandate a fost "Jos aberantul pret al kilowatului/ora!"… Vechiul regim mizase pe energie "ieftina", prin falsificarea pretului intern, desi platea scump resursele energetice importate. Se temea sa nu compromita productiile energofage. In acelasi timp, furniza populatiei energie "ieftina" pentru a-i da iluzia protectiei sociale. Dupa 1985 insa, iluzia n-a mai putut fi intretinuta. Tara era tot mai des decuplata de la reteaua energetica, in timp ce electricitatea furnizata populatiei a suferit o scumpire drastica. Noul regim, sensibil la ce se striga pe strada, a redus la 1 leu pretul unui kw/h. S-a intrat, atunci, intr-o noua iluzie: ca ne vom bucura de energie ieftina.
Pana la urma am invatat ca nu pot fi ieftinite, fara consecinte grave, nici marfurile, nici creditele, nici valuta, nici energia. De altfel, toate s-au scumpit. Dar cu incetinitorul. La energie, a fost continuu mentinuta o medie intre pretul economic, pretul politic si pretul social. Populatiei i se da astfel iluzia ca pretul ar fi cat de cat suportabil.
Pretul energiei nu este insa adevarat. N-a fost niciodata adevarat. Si atunci? Daca intreprinderile platesc energia sub pretul ei normal devine explicabil de ce le convine s-o risipeasca. Chiar mai mult, nenumarate intreprinderi risipitoare nutresc iluzia ca sunt rentabile. Fac profit din electricitate obtinuta sub pretul ei normal si din preturi inflationiste incasate din vanzarea a ceea ce produc.
Ce va urma? Cert este ca din trecerea la normalitate n-ar trebui sa rezulte un fapt anormal: mai multa inflatie. E adevarat ca economia noastra nu-i antrenata sa atenueze astfel de socuri printr-o mai mare productivitate a muncii si printr-o mai buna organizare a productiei. Si nici nu va fi usor, deocamdata, sa fie supusa unui astfel de antrenament inaintea alegerilor parlamentare din 2012. Sunt insa vremuri grele si ar fi bine ca relele deprinderi sa fie date uitarii.