Prezent ticălos, perspective sumbre

Naţionala va debuta mâine, prin amicalul împotriva Croaţiei, în noul sezon competiţional. Conjunctura, dar şi dificultatea meciurilor din preliminariile Campionatului Mondial anunţă un an de cumpănă pentru fotbalul românesc. Generaţiei lui Chivu şi Mutu i se oferă una dintre ultimele şanse de a se boteza cu nume de prestigiu, cu nume de ţinut minte.

Într-o echilibristică precară, pe lamă de cuţit, se află şi selecţionerul Victor Piţurcă. De obicei, românul tradiţional devine destul de drăcos atunci când îi ajunge cuţitul la os. Numai că tradiţia a devenit de-acum o chestiune desuetă, o gară din care românul tot pleacă chiar dacă habar n-are încotro se îndreaptă. De aceea intuiţia nu mă îndeamnă să mizez pe vreun pronostic optimist. Dimpotrivă! Sunt mai degrabă tentat să cred în varianta unei destrămări a grupului de la naţională, situaţie pe care dricarii fenomenului se pregătesc deja să o exploateze, fiecare în parte, doar în interes personal.

Vremea în care echipa naţională se făcea singură graţie valorii incontestabile a unui grup consistent de jucători a trecut de mult.

A trecut şi vremea în care marginalii roiau ca musca în jurul naţionalei pentru a se împroprietări fraudulos cu prestigiul performanţei. Selecţia a devenit în timp o căutare chinuitoare printr-un campionat şchiop şi prin străinătăţuri fără ştaif. Marginalii au renunţat şi ei la propaganda mincinoasă a sprijinului dezinteresat. Au trecut fără suspin în opoziţie şi îşi fac fotografie electorală prin distanţa critică pe care o iau faţă de naţională, pentru a nu fi cumva consideraţi părtaşi la un eventual eşec.

Patronii şi preşedinţii de cluburi acuză subiectivismul selecţiei. Şefii ligii au uitat că, pe vremea când echipele româneşti de club erau doar vizitatoare ale tururilor preliminare din cupele europene, se scoteau pe cârca naţionalei şi se lăudau cu locul fruntaş ocupat de aceasta în ierarhie mondială. Acum se inventează ca simpli turişti pe lângă naţională şi se înfruptă doar din tortul participării masive a românilor în cupe. Nici conducerea federaţiei nu stă cu mâna în sân. Greii de aici se gândesc cum să negocieze cât mai profitabil postul care va rămâne vacant prin plecarea lui Piţurcă. Până şi câte un jucător, dintre cei cu lustru, se gândeşte cum să se scoată pe valul schimbării.

Sacrificarea ţapului ispăşitor, chiar dacă este doar una rituală, poate fi acceptată. Inacceptabilă este minciuna conform căreia respectiva sacrificare ar rezolva problemele de fond ale fotbalului. Câtă vreme competiţia internă va supravieţui doar prin respiraţia artificială a corupţiei, câtă vreme impostorii vor dispune de posibilitatea de a decide în fotbal, vom avea parte numai de umilinţă şi performanţe de tarabă. Prezentul ticălos creează perspective sumbre.