Prezumtia

Acolo unde statul de drept constituie o realitate, un instrument fundamental prin care functioneaza el este prezumtia de nevinovatie. Acolo unde statul de drept este mai mult o tema pentru discutii purtate in mass media, in salile unor colocvii si conferinte, primatul este cel al prezumtiei de vinovatie. Nu are rost sa adaug in ce categorie se afla Romania. Ce sunt obligat sa observ este ca aberantul loc ocupat de prezumtia de vinovatie este sprijinit si de cine nu te astepti.

"Faptul ca Dan Voiculescu a castigat procesele cu Petre Mihai Bacanu si Cornel Nistorescu, care ii puneau in discutie trecutul, reprezinta o rusine a justitiei romanesti", scrie la 9 septembrie, in ziarul "Ziua", dl Gabriel Andreescu. Justitia romana trebuie mustruluita la sange, atunci cand o merita, dar a-i administra asemenea perechi de palme chiar si atunci cand face exact ce trebuie sa faca - in cazul de fata, penalizarea celor ce aduc unui om acuzatii foarte grave fara a le putea dovedi - mi se pare inacceptabil, o invitatie la a nu-si face datoria.

Sa presupunem ca lucrurile ar sta in cazul respectiv exact cum le califica dl Andreescu: "O dubla dovada privind dependenta acesteia (Justitiei, n.n.) de comanda politica si economica si, nu mai putin, gravele tare profesionale ale judecatorilor romani." Atunci cum se explica faptul ca dl Dan Voiculescu a castigat si la Paris un proces intentat, pentru aceleasi acuzatii, ziarului "L’Ev...nement du Jeudi"? Se afla si justitia franceza sub dubla dependenta a puterii politice si economice din Bucuresti?

Cei ce au pierdut procesele intentate de dl Dan Voiculescu nu au facut ce indulceste astazi printr-un eufemism periculos dl Andreescu. Nu de o "punere in discutie a trecutului" unui om a fost vorba, ci de o campanie de acuzatii in toata puterea cuvantului. Daca nu ma insel, pentru o acuzatie imprudent adusa dlui Andrei Plesu, un om de statura morala al dlui Andreescu a pierdut el insusi un proces. Chiar nu putem invata ca exista limite pe care este ilegal, imoral sa le fortam?

Dl Andreescu considera ca prin raspunsul dat de Colegiul CNSAS, la 12 februarie 2004, ziarului "Ziua" - "Dan Voiculescu nu a fost agent/colaborator al Securitatii ca politie politica.", dl Gheorghe Onisoru si colegii sai ar fi comis "o mare gafa" si ar fi facut o "incredibila afirmatie". Slabiciunea majora a rationamentului dlui Andreescu vine din ipocrizia noastra, a tuturor: cand ne convin verdictele date de Colegiul CNSAS, le folosim ca termene de referinta in demonstratiile noastre. Cand nu ne convin, le respingem acuzand mecanismul pe baza carora au fost emise. De aceea, Colegiul CNSAS pare o structura nascuta nu atat din vointa noastra de a afla adevarul, cat din amuzamentul de a putea contesta adevarurile ce nu ne plac.

Pe de alta parte, inteleg nemultumirea dlui Andreescu. Nu de putine ori, membrii Colegiului CNSAS sunt primii in a afirma, ca de fapt, nu au la dispozitie intreaga informatie de care au nevoie spre a ajunge la o concluzie, informatie de care pretind ca au cunostinta a se afla in alte custodii decat cea a institutiei lor. Mai mult, dupa elaborarea unor rezolutii, tot ei sunt primii in a arunca dubii asupra soliditatii concluziei la care au ajuns, prin declaratii de presa individuale.

Asa cum functioneaza azi, acest Colegiu nu este o sursa de clarificari necesare, ci una de tensionari "armageddonice" ale societatii. Oameni nevinovati isi pot vedea numele terfelit, iar vinovati inca nedovediti pot prospera in voie. Chiar nu e nimic de facut?