Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
'Romanii – cei mai nefericiti oameni'… Si totusi, cati recunosc fericirea cand o au?
Nu demult, la un fel de pregatire a oamenilor de la tara (beneficiari de ajutor social) pentru viata de la oras (gasirea unui loc de munca), am intalnit nefericirea intruchipata. Era barbat, 34 de ani.
S-a asezat apatic pe locul din fata mea. Dupa infatisarea ingrijita as fi zis ca lucreaza undeva, dar eram la Fortele de Munca, iar el venise sa-si puna viza pentru ajutorul social. Era dintr-un sat situat la vreo 80 km de orice orasel in care ar fi putut gasi (teoretic) un 'job'. Fara calificare (de copil lucrase doar pe camp), cu patru clase si doi copii, omul vorbea cursiv, raspunzand, firesc, cu intrebari din ce in ce mai putin retorice, urmate de explicatii prea detaliate. Omul care la inceputul 'interviului' se foia nestiind cum s-o-ntinda mai repede gasise o ureche sa-l asculte. Nu-l mai trimitea nimeni de la un birou la altul, nu-l mai punea nimeni sa caute cursuri pe peretii goi ai agentiei.
Lucrase la singurul patron din sat care-i exploata ca pe sclavi, dispunand de ei cand si cum dorea. De muncit munceste si acum, numai ca nu prea legal. Si brusc imi arata palmele negre. Fier 'vechi'. Mi-am dus mana la gura, desi as fi vrut sa-mi acopar urechile. Si a continuat. Unde sa lucreze? Stiam eu ce i-a facut fostul patron? Ochii ii scaparau de furie, scaldati in lacrimi. Ii batjocorise nevasta! Era prea mult. Dar nu, nici vorba. In primavara, cand muncea pentru ajutor, la curatat buruieni, copilasul lui cel mic a luat foc de la valvataia gramezii de iarba smulsa. Dupa sase luni de spitalizare traieste, dar e mutilat. 'Asta e!', mai zise el, plecand capul.
Pe langa atata jale, nefericirea pare un lux…
Citește pe Antena3.ro
