Peste numai trei zile, adica luni, vom cunoaste rezultatele alegerilor locale. Vom sti cine a castigat si cine a pierdut. USL isi va savura victoria. Si va incepe sa isi premieze castigatorii. Acelasi lucru, in oglinda, se va intampla si in cazul PDL. Invinsii vor fi nominalizati, pe fata sau in mod voalat, si vor incepe sa deconteze. O certitudine se profileaza. Si anume faptul ca cea mai usturatoare infrangere PDL va fi la Bucuresti. Unde staroste peste partid este doamna Elena Udrea. Ce urmeaza in ceea ce o priveste?
Distinsa doamna Elena Udrea ajunsese pe cai atat de mari, la propriu si la figurat, incat, intr-un anumit scenariu, ea era programata sa devina viitorul presedinte al Romaniei. Si, in orice caz, presedinte al partidului. Nu vreau sa mai repet, dar trebuie, o istorie mai veche. Petrecuta chiar la inceputul mandatului lui Traian Basescu. Cand acesta a trimis un reprezentant al partidului sau la consulatul roman de la New York, cu misiunea de a procura o biblioteca de lucrari de politologie pentru Elena Udrea. Pentru ca doamna sa se califice, in viitor, in inalta functie de sef al statului. Ce a urmat?
Plecand de la Cotroceni, unde a lasat in urma putin scandal amestecat cu ceva mai mult parfum, doamna Elena Udrea a fost, in scurt timp, propulsata in partid. Peste capul si peste vointa greilor PDL. Si a ajuns, intr-un fel, in cea mai inalta pozitie. Cea de presedinte al organizatiei numarul unu, al organizatiei pe Bucuresti. Si asta in conditiile in care Emil Boc, seful oficial PDL, era scos din joc din cel putin doua motive. Primul, ca era perceput oricum de activul PDL drept o simpla marioneta a Cotroceniului. Al doilea motiv, ca era plasat in functia de sef al Executivului si nu prea avea timp sa se ocupe de partid. Astfel incat Elena Udrea a ajuns cel mai important avanpost al Presedintelui Traian Basescu in interiorul si la varful PDL. Aproape simultan, a primit si cea mai importanta portie din cascavalul puterii executive. Preluand Ministerul Dezvoltarii si Turismului. Cu uriasele lui fonduri cu tot.
Daca lucrurile ar fi decurs asa cum a dorit Traian Basescu, atunci PDL ar fi continuat sa ramana la putere, ar fi castigat alegerile locale si apoi alegerile parlamentare din acest an si, desigur, s-ar fi plasat intr-o pozitie exceptionala pentru alegerile prezidentiale. Anticipate sau la termen. Iar doamna Elena Udrea ar fi devenit prima femeie din istoria Romaniei care a obtinut functia de presedinte.
Dar nici viitorul nu mai e ce-a fost odata. Regimul Traian Basescu sucomba. Sub ochii nostri. Pierde la scor alegerile locale. Pierde la scor alegerile parlamentare. Castrat in planul administratiei centrale si locale, insusi Presedintele Traian Basescu isi pierde functia. In aceste conditii, ce se intampla cu doamna Elena Udrea?
Doamna Elena Udrea plateste factura. Va fi, in primul rand, o factura politica. Esecul rasunator de la Bucuresti va fi decontat in partid. Ea trebuie sa demisioneze sau sa fie demisa. Din conducerea PDL. Urmeaza si factura penala. Latul a inceput sa se stranga. Nu numai procurorii, dar si greii partidului se pregatesc sa-i ia doamnei gatul. Ce va face Basescu? O va lasa sa piarda tot sau va muri cu ea de gat?
Sursa: CorectNews - http://www.corectnews.com/politics/problema-elena-udrea