Puii de găină cu cioc de papagal (II)

OAMENI DE ZĂPADĂ ŞI CĂRŢI CU LUCEAFĂRUL PE BANI PUBLICI Culmea e că el avusese la un moment dat o astfel de afacere cu statul.

Într-o iarnă pe care toate televiziunile o proclamară drept românească, transmiţând în direct troiene, graţie reporteriţelor vârâte până la brâu în zăpadă sau, şi mai şi, turuind în microfon, în timp ce băieţii din parc le frecau pe sâni cu zăpadă, premierul în persoană apăru pe toate posturile tv în prime-time pentru a anunţa un cadou al Guvernului făcut copiilor patriei: un milion de oameni de zăpadă ridicaţi în toate oraşele şi orăşelele ţării cu banii din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia primului-ministru. Înaintea acestui anunţ, Georgică Biji îşi înscrise rapid la Registrul Comerţului o nouă firmă, având ca obiect de activitate jocuri şi artificii. Se înţelege că firma asta primi comanda de un milion de oameni de zăpadă. Fără licitaţie, desigur, nici nu se putea altfel, până la finele procedurilor s-ar fi dus zăpada şi ar fi venit ghioceii (care şi ăştia puteau fi o afacere). Georgică Biji încasă în procedură de urgenţă banii pentru un milion de oameni de zăpadă, de făcut însă nu făcu decât 100 - şi aceia în Bucureşti, într-un parc de unde televiziunile transmiseră inaugurarea festivă, cu participarea preşedintelui. A doua zi se întâmplă lucrul pe care pariase, de altfel, geniul întreprinzător al lui Georgică Biji: temperatura se ridică brusc în toată ţara, topind zăpada. Cine să-l mai poată verifica pe Georgică Biji? Milionul de oameni de zăpadă - ar fi replicat el - au fost ridicaţi azi-noapte, avem şi imagini video. Din păcate însă, dimineaţa, când s-au sculat copiii (prichindeii se trezesc târziu, trebuie lăsaţi să doarmă la vârsta asta), căldura neobişnuită, pe care nimeni n-o luase în calcul, i-a topit.

La vreo doi ani după aceea, în ianuarie, când se sărbătorea ziua lui Eminescu, stârni mare emoţie în întreaga ţară un sondaj de opinie care arăta că 95% din români nu ştiau nici măcar o strofă din Luceafărul. De dimineaţa până seara, televiziunile nu vorbiră decât despre asta. Scriitori, jurnalişti, profesori universitari, critici, actori, simpli cetăţeni proclamară cu toţii, în cor, că trebuie făcut ceva pentru îndreptarea acestei situaţii. Avu un impact uriaş iniţiativa unei televiziuni de a organiza şi transmite în direct o procesiune funerară în care mortul era nemuritorul poem. De o parte şi de alta a sicriului pe care scria Luceafărul se jeleau cât mai dramatic actriţe de frunte ale ţării. Din când în când, convoiul se oprea, soborul de preoţi, în frunte cu Patriarhul, ţinea slujbă, cei din procesiune îngenuncheau, iar trecătorii de pe margini, crezând că-i vorba despre un mort adevărat, îşi făceau cruce, murmurând: Dumnezeu să-l ierte!

Georgică Biji se afla într-un bar select din centru. Avea întâlnire cu conducerea Institutului de Lingvistică al Academiei pentru a pune la cale o afacere. Recent, la finele unei campanii naţionale pentru introducerea Gramaticii la orice examen, inclusiv la cel de permis de conducere, câţiva dintre membrii conducerii ceruseră sancţionarea cu amendă a oricărui cetăţean care, într-un text scris sau vorbit, punea virgulă între subiect şi predicat. Aflând de asta, Georgică Biji se gândise rapid la înfiinţarea unei firme în care el să deţină 90% din acţiuni, iar institutul, 10%, pentru încasarea acestor amenzi.

Cum televizorul barului era deschis, nu numai cei care erau cu el la masă, dar şi mulţi alţii din bar, oameni subţiri, ziceau că trebuie făcut ceva pentru cunoaşterea Luceafărului de către români. Şi în timp ce distinşii intelectuali de la masă dădeau glas indignării faţă de situaţia nenorocită în care se afla cultura în România banului atotputernic, Georgică Biji văzu în tot tărăboiul o nouă afacere cu statul.

Prin relaţiile pe care el le avea, obţinu promisiunea fermă a unei ordonanţe de urgenţă prin care Guvernul aloca din fondul special un milion de euro dedicat cunoaşterii de către toţi românii a poemului Luceafărul. Cu aceşti bani, Luceafărul urma să se tipărească în 25 de milioane de exemplare, cu un milion peste populaţia României de azi, luându-se în considerare că şi generaţiile viitoare vor trebui să beneficieze de această iniţiativă istorică.

Până la adoptarea ordonanţei, Georgică Biji dobândi de la Uniunea Scriitorilor drept de exclusivitate în tipărirea Luceafărului, aduse rapid din Germania o tipografie gigantică, luată mai pe nimic, deoarece, uzată moral, nemţii voiau s-o arunce în Rin, şi când apăru ordonanţa, tipărirea celor 25 de milioane de exemplare reveni firmei sale.

O maşinărie de afaceri precum Georgică Biji îşi puse imediat în mişcare rotiţele la întâlnirea cu puii al cărui cioc îi apropiau de papagali, fără a fi însă papagali.

Socoti rapid că de aici ar putea ieşi o afacere pe cinste. Va lua cât mai mulţi pui la un preţ de nimic şi-i va vinde drept papagali la Amsterdam. De ce la Amsterdam? Pentru că aici era unul dintre cele mai mari porturi industriale din Europa. Marinarii coborâţi de pe vapoare aveau puţin timp la dispoziţie. În nici o jumătate de zi trebuiau să meargă cu o târfă, să schimbe valută, să se îmbete ca porcii, să se bată cu alţi marinari, de pe alte vapoare, să-şi cumpere o pereche de blugi şi să ia ceva pentru ăl mic. Puii daţi drept papagali aveau să le atragă atenţia prin preţul lor de dumping faţă de papagalii adevăraţi. Un chilipir, ce mai încolo şi încoace! În viteza cu care dădeau gata tot ce aveau de făcut, nu mai stăteau să se întrebe dacă nu cumva sunt papagali falsificaţi.

De cum îi încolţi planul unei asemenea afaceri, Georgică Biji se puse în mişcare. Purcese la tatonări preliminare de cum se întoarse în salonul în care nunta duduia din toate motoarele. La masa fruntaşilor bairamului, dispusă ca masa unui prezidiu, se interesă în dreapta şi-n stânga de puii cu cioc de papagal. Toţi cei la care apelă se arătară dispuşi să-i dea pe gratis. Georgică Biji ştia însă din experienţă că în astfel de situaţii unul era răspunsul la întrebare de amorul artei şi altul era răspunsul la o întrebare dincolo de care ţăranul dibuia o afacere. Proprietarii

n-aveau ce face cu păsările alea blestemate. Nu făceau ouă, nu erau bune de mâncat şi, pe deasupra, mai stârneau şi mari tulburări în coteţul păsărilor. Dacă aflau însă că cineva vrea să le cumpere, deveneau brusc îndărătnici. Unii pentru că se gândeau la o afacere bănoasă. Alţii, pur şi simplu, pentru că nu voiau să se creadă că ei sunt proşti, lesne de tras pe sfoară.

Se întâmplă exact aşa cum prevăzuse el. La câteva zile după nuntă, când poposi în sat pentru a pune la cale afacerea, ţăranii nu numai că nici nu voiră să audă de dat pe gratis, dar, mai mult, cerură un preţ dublu decât pe o găină outoare.

În asemenea împrejurări - mai ştia Georgică Biji -, totul era s-o faci pe dezinteresatul. El era maestru la aşa ceva. Când auzi preţul, se ridică de pe scaun şi plecă imediat. Avu însă grijă să-şi lase numărul de telefon. Cum se aşteptase, după câteva zile, în care crezuseră că negustorul se va întoarce, ţăranii cedară. Unul dintre proprietari îl sună pentru a-i spune că e de acord cu preţul pe care-l oferise el. Georgică Biji nu se grăbi. Mai aşteptă câteva zile, timp în care telefoanele se înmulţiră şi se îndesiră. Când apăru în comună, oamenii erau pregătiţi să-şi dea puii pe nimic.

Georgică Biji cumpără vreo 500, îi vopsi cât mai colorat, folosind un amestec pentru sorcove, şi îi puse în vânzare în Portul Amsterdam în tranşe de câte 100.

I se înfundă la cea de-a treia tranşă. Ajunşi în Vama Nădlac, puii fură loviţi de o ploaie stârnită din senin, care îi spălă imediat, făcându-i cenuşii şi jerpeliţi.

Asta trezi bănuiala vameşilor.

Fu acuzat pe loc de tentativă de trecere peste graniţă a unei mărfi sub etichetă falsă.

Apoi, pe parcursul anchetei, descoperindu-se despre ce-i vorba, i se schimbă acuzaţia în cea de trafic de papagali.