Punctul pe Ei. Dictatura mediocrității l-a învins pe Octavian Bellu

Octavian Bellu este un mare nesimțit. S-a apucat el să deranjeze, printr-o candidatură aiurea, alegerile extrem de tovărășești de la COSR. E drept că tentativa lui Octavian Bellu de a tulbura niște bine înfiripate descendențe politico-baronistice a eșuat. Dar ratarea nu l-a potolit pe intrus. Octavian Bellu și-a dat demisia din COSR. Adică a refuzat el să mai rămână lângă tovarășii aceia minunați care l-au tratat cu cel mai al dracului respect posibil. Adică a refuzat el să mai rămână lângă tovarășii aceia minunați care doar din prea multă generozitate acceptă să-și construiască gloria pe cârca altora. Este adevărat că antrenorul Octavian Bellu a forțat, prin performanțele sale, intrarea în cartea recordurilor. Dar acest amănunt nesemnificativ nu justifica nicicum tupeul acestuia de a candida la înălțarea ceoseristă. Iar faptul că  dictatura mediocrității l-a respins, printr-un exercițiu democratic bine pus la cale, nu reprezintă pentru Octavian Bellu decât o binemeritată lecție de etică și echitate profund tovărășească. Alin M(arian) Petrache, ca fost rugbist, a exploatat exemplar, chiar și la vot, procedeul grămezii ordonate. Victoria la scor obținută în alegerile de la COSR l-au determinat să afirme: ”Mă așteptam să fie o luptă mai strânsă”. Dar nu pot să cred că spunerea are cumva suportul infatuării. Nu! Poate că omul doar s-a scăpat. Altfel ar trebui să știe și el că infatuarea și olimpismul nu locuiesc în aceeași garsonieră. La fel s-a scăpat și Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Cel care aprecia că demisia lui Octavian Bellu nu e o catastrofă, dar nu înțelege gestul. Spunea Ioan Dobrescu că ăsta e votul, ”astea sunt regulile democrației și competiției”. Iar când un om de sport amestecă în aceeași ciorbă democrația și competiția e de vacă rău de tot. Fiindcă în sport, în competițiile sportive, nu înving cei mulți. În competițiile sportive doar cei mai buni au parte de trofee. Cei buni domină întotdeauna mulțimile.

Octavian Bellu rămâne definitiv în admirația mea. Altceva nu am ce să-i ofer. El știe ce are de făcut. Este proprietarul unor performanțe uriașe, după cum este și proprietarul propriilor decizii. Dictatura mediocrității l-a învins așa cum adversarii din sport n-au reușit s-o facă niciodată. De aceea consider că, pentru a-și lua revanșa în fața unor mameluci, Octavian Bellu ar putea părăsi lotul național de gimnastică. Dar, pe de altă parte, pentru împlinirea frumoasă a micuțelor pe care le antrenează, pentru bucuria românilor care-l respectă necondiționat, Octavian Bellu, împreună cu Mariana Bitang, ar trebui să rămână acolo unde-i este menirea.