Punctul pe Ei. Dragomir a lipsit de la confruntarea cu Mircea Sandu

Mircea Sandu, în urmă cu vreo două mandate, luase decizia de a nu mai candida la președinția FRF. Decizie anunțată public. Bucuria schimbării i-a animat nebunește pe vecinii emoționali ai fotbalului. În interiorul fenomenului emoțiile nu aveau însă ce căuta. Acolo reacțiile au fost subordonate intereselor. Interese, ca de obicei, divergente. Unii salivau la perspectiva posibilei împroprietări cu ciolanul cel generos. Alții, obișnuiții traiului călduț în umbra șefului, au reacționat dimpotrivă. Gândeau ei că deranjul schimbării le-ar putea zbura fleica din fasole. Puțini au fost aceia care au încercat să descifreze realist, cât putea fiecare de realist, efectele concrete ale schimbării. Nici cei puțini nu au fost subordonați însă gândirii unice. Unii considerau că plecarea lui Mircea Sandu de la șefia federației ar fi de bine. Alții considerau că Mircea Sandu ar mai avea câte ceva de făcut ca președinte al FRF. Mărturisesc însă că între aceste două tabere eu nu puteam arbitra cinstit. Nu puteam arbitra obiectiv. Fiindcă m-am afiliat uneia dintre ele. Am crezut că Mircea Sandu trebuie să se înscrie în cursa pentru o nouă candidatură și am pledat pentru această idee chiar și în discuții particulare cu împricinatul. Și, evident, m-am bucurat atunci când Mircea Sandu a candidat și a obținut un nou mandat de președinte al FRF.
   
Timpul a trecut. Și acum pot pleda cu argumente în favoarea faptului că Mircea Sandu a avut rost bun ca președinte al FRF. Dar nu zic să revină din nou asupra deciziei de a renunța la o nouă candidatură. Dimpotrivă, mă bucură renunțarea sa. Mă bucur pentru liniștea lui. Dar, mai ales, mă bucur observând că acum, la plecare, nu vrea să lase lucrul neterminat. Poziția sa în ședința Comitetului Executiv de miercuri e de semn bun. Maniera de abordare a unor teme sensibile din fotbal a fost una categorică, tranșantă. Declarațiile făcute de Mircea Sandu după respectiva întrunire au fost făcute din vorbe. Uneori interpretabile, alteori de greutate neînțeleasă. Dincolo de vorbe a existat însă o atitudine absolut convingătoare. Convingătoare pentru cei care cunosc omul și reușeșsc să descifreze nuanțe ale discursului. Atât de convingătoare încât cei vizați nu vor mai avea tupeul de a vinde și pe mai departe șmecheria ieftină la preț de bune intenții.
   
Scoaterea fotbaliștilor din sclavie prin schimbarea regulamentelor și prin termen fix de judecare a memoriilor acestora este unul dintre obiectivele președintelui. Reducerea numărului de echipe în prima ligă, prin eliminarea cluburilor care nu fac față rigorii financiare, poate genera și ea o competiție interne superioară valoric. Aceste două obiective extrem de importante pe care și le propune Mircea Sandu ar fi suficiente pentru desenarea semnelor de bine. Dar mai sunt și altele. Un amănunt, aparent nesemnificativ, are semnificația avertismentului sever și în alte îmbolnăviri ale fotbalului. Primul vice al Comitetului Executiv, președinetele LPF, vorbitorul cel mai vorbitor al fotbalului, adică însuși Mitică Dragomir, a absentat de la ședința de miercuri. Deși, pentru a ajunge acolo, n-avea nevoie de avionul lui Pițurcă. O fi fost din nou răcit? Eu cred că da. Fiindcă, altfel, domnului Dragomir nu-i este teamă de nici o confruntare. Indiferent cât de a dracului ar fi ea. Mă credeți?