Echipele naționale de juniori și tineret au realizat în ultima perioadă de timp rezultate de toată jena. Rezultate care creează multă amărăciune și care definesc o realitate de fapt indiscutabilă. Procesul de selecție, activitatea de instruire și competițiile interne destinate copiilor și juniorilor sunt neglijate aproape total în fotbalul nostru. Iar acolo unde tradiția a mai lăsat ceva urme, inventariem, în cele mai frecvente cazuri, efecte ale sărăciei și ale unui amatorism păgubos. Fotbalul nostru juvenil reperezintă un puțin tot mai puțin. Și, pe o astfel de secetă, rezultatele costelive apar într-un firesc incontestabil. Doar tălâmbii prețioși sunt luați prin surprindere și, grav lezați în fudulia lor impecabilă, bagă mânie proletară în aprecierea critică a rezultatelor. Ignorând realitatea cauzală doar fiindcă aceasta le este mult prea familiară.
Miodrag Belodedici, chestionat pe tema rezultatelor slabe ale echipelor naționale de juniori și tineret, a făcut niște observații dezarmant de sincere. Omul ăsta care nu știe să glumească atunci când vine vorba despre fotbal spunea că ”fotbalul nostru moare de mult. Poate nu v-ați dat seama. Vina este comună. În România sunt fotbaliști care la 28 de ani au probleme elementare. Nu numai la 21 de ani. Steaua, Vaslui sau CFR nu ajută cu nimic în acest sens”. Enumerarea lui Belodedici este una scurtă. Sârbul a folosit doar câteva exemple. Lista vinovăției poate fi mult exstinsă. Eventuala nominalizare a cluburilor pe lista excepțiilor devine mult mai anevoioasă. Alcătuirea unei liste cât de cât încurajantă a merituoșilor presupune cheltuială de îngăduință.
Criza economică este scuza în spatele căreia se ascund patronii cluburilor divizionare atunci când sunt acuzați că nu investesc în centre de copii și juniori. Unii dintre acești diriginți ai fotbalului n-au ajuns nici măcar în preajma vreunei încercări. Alții au avut inițiative repede abandonate. Steaua reprezintă cel mai bun exemplu atunci când vorbim despre ușurința renunțării la bunele intenții. Becali, bine sfătuit, înființase un centru de copii și juniori frumos pus la cale. Proiectul său era absolut promițător. Dar, dincolo de promisiuni, au rezistat doar regretele unei dispariții premature. Și-atât! Piețarii fotbalului preferă taraba. Unde plătesc produsul, dar și abilitățiile negustorești ale trabagiului. Piețarii fotbalului sunt grăbiți. Aleg întotdeauna drumul scurt chiar dacă acesta este plin de gropi, gropi în care dai și peste câte un 2 – 2 cu Feroe. Și nu contează faptul că ”fotbalul nostru moare de mult” câtă vreme tarabagii o duc din ce în ce mai bine. Și o duc din ce în ce mai bine fiindcă diriginții fotbalului sunt mai săraci în capul lor decât în buzunare.