Punctul pe Ei. Iohannis și-a luat serviciu în vorbălăgeala de campanie

Vorbălăgeala de campanie îl dă tot mai des jos din pat pe Iohannis. Imobiliarul de la Cotroceni licitează insistent la mila electoratului în speranța că își va crea tovărășii viitoare numai bune să-i peticească mediocritatea. Ceea ce-și dorește prezidentul nu se prea potrivește însă cu ceea ce poate. Incontinența discursală îi joacă deseori feste de toată frumusețea. Pe vremea când citea, folosind astfel logică împrumutată, Iohannis își veselea auditoriul doar prin poticnirea-n cuvintele cu mai mult de două silabe. Acum, când nu mai citește, când a început să-și ia la purtare propriile creații, Iohannis e și mai glumeț. E de râs. Fracturile logice îl reped cu oiștea-n gard cu un farmec de care nu este capabilă nici curca repezită-n crăci.

Ultimul scaun al discursului prezidențial s-a produs în cadrul unui interviu realizat de cei de la Adevărul. Iohannis a mânuit cu acest prilej o revoltă revoltătoare. S-a dedat la înfrățirea în suferință cu cei care au de pătimit în urma deciziei Parlamentului de a anula vreo sută de taxe. Zicea el că este inacceptabil ca omul bine planificat, omul care-și drămuiește bănuțul în sărăcie, să se confrunte cu năpasta de a primi, la pensie sau la salariu, câțiva leuți în plus. Plângea neamțul pe cadavrul predictibilității și pe umărul antreprenorilor care nu vor ști cum să gestioneze banii ce rămân la buget în urma anulării taxelor.

Delirul revoltei a făcut haltă chiar și la prețul bicicletelor pentru ca, mai apoi, să se parcheze în zona penalilor care e ei penali. Deruta discursală era însă atât de mare încât nici nu mai știai dacă Iohannis a început să vorbească despre sine sau despre adversarii politici. Adversari pe care prestațiile jenante ale președintelui nostru cel electoral mai mult îi ajută decât să-i doboare. Mai greu a fost pentru amicii prestatorului. Fiindcă și ei votaseră pentru anularea taxelor și, ulterior discursului iohannist, nu știau cum să se mai răsucească în vrej. Situația a devenit așa de maronie încât în dregerea busuiocului s-au văzut nevoiți să intervină azilanții diplomatici de la București. Cei care nu-i puteau lăsa orfani de susținere pe oengiștii, pe tehnocrații și pe pupiștii care le cântă-n strună. C-așa e când te dai cu apa de colonie.