x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Punctul pe Ei. Nesimțirea fără limite, vâna de putere a Prodancei

0
Autor: Dan Dumitrescu 08 Iun 2015 - 15:46
Greața m-a ținut departe de mizeriile care au năclăit fotbalul nostru în ultima vreme. Așa se face că nu am aflat la timp despre reacția jegoasă a Prodancei față de Emeric Ienei și, în consecință, nici n-am reacționat până acum. Abia sâmbătă seara, când am văzut finala CL în compania unor prieteni, unul dintre ei, pe nume Vlad, mi-a reproșat indignat lipsa de reacție. Aflând că sunt străin de cele întâmplate, Vlad mi-a povestit totul. Și am rămas perplex. Credeam că nicio livrare dinspre raftul de țață al Prodancei nu mă mai poate surprinde. Dar m-am înșelat. Individa m-a convins că vâna de putere a jivinei nu poate fi hrănită decât de o nesimțire fără limite.

Emeric Ienei este omul care m-a determinat să-l admir încă din perioada în care îl cunoșteam de la distanță. Ulterior am avut privilegiul de a lucra împreună, am avut privilegiul de a-l cunoaște mult mai bine și astfel m-am convins că niciodată nu pot fi ca el. Am defecte pe care nu mi le pot corecta. Mi le recunosc însă. Așa sunt eu. Imi Ienei este modelul ideal. Imi a fost și este impecabil. Eleganța lui, distanța la care se situa față de mizeriile inerente ale vieții, faptul că încerca să modeleze prin blândețea vorbei acolo unde alții dădeau cu toporul, au creat povești în care doar ironia nevinovată își mai făcea loc uneori. Dar înjurătura urâtă, niciodată. Niciodată până acum, când Prodanca a dat frâu liber mahalalei care a consacrat-o.

Femeia care s-a crezut multilateral disponibilă în fotbal l-a atacat pe Emeric Ienei sub pretextul că astfel își apără sub-patul conjugal. Dar a vorbit cu gura plină. Sau a mâncat vorbind. Fiindcă, fără să-și dea seama, a dat în primul rând în ăl de-acasă. În ăla care, dacă era el bărbat și dincolo de certificatul de naștere, ar fi fost capabil să se apere și pe cont propriu. În al doilea rând, tot fără să-și dea seama, Prodanca s-a autocotonogit. Fiindcă orice înjurătură care vizează un om de talia lui Emeric Ienei n-are decât două viteze: Marșarier și marșarier.

Serviciul de email marketing furnizat de