Emeric Ienei este omul care m-a determinat să-l admir încă din perioada în care îl cunoșteam de la distanță. Ulterior am avut privilegiul de a lucra împreună, am avut privilegiul de a-l cunoaște mult mai bine și astfel m-am convins că niciodată nu pot fi ca el. Am defecte pe care nu mi le pot corecta. Mi le recunosc însă. Așa sunt eu. Imi Ienei este modelul ideal. Imi a fost și este impecabil. Eleganța lui, distanța la care se situa față de mizeriile inerente ale vieții, faptul că încerca să modeleze prin blândețea vorbei acolo unde alții dădeau cu toporul, au creat povești în care doar ironia nevinovată își mai făcea loc uneori. Dar înjurătura urâtă, niciodată. Niciodată până acum, când Prodanca a dat frâu liber mahalalei care a consacrat-o.
Femeia care s-a crezut multilateral disponibilă în fotbal l-a atacat pe Emeric Ienei sub pretextul că astfel își apără sub-patul conjugal. Dar a vorbit cu gura plină. Sau a mâncat vorbind. Fiindcă, fără să-și dea seama, a dat în primul rând în ăl de-acasă. În ăla care, dacă era el bărbat și dincolo de certificatul de naștere, ar fi fost capabil să se apere și pe cont propriu. În al doilea rând, tot fără să-și dea seama, Prodanca s-a autocotonogit. Fiindcă orice înjurătură care vizează un om de talia lui Emeric Ienei n-are decât două viteze: Marșarier și marșarier.
Citește pe Antena3.ro
