Punctul pe Ei. Suntem niște bieți cartelați ai neisprăvirii

Prima manșă din semifinalele Ligii Campionilor a dat cu noi de pământ fără nici o milă. Mă refer la noi, adică la ăștia care acceptăm minciuna că am fi cumva vecini, fie chiar și mai săraci, ai fotbalului care se joacă de-adevăratelea.

Mi-am propus să fiu răsfățatul detașării la meciurile nemților cu clasicii fotbalului spaniol. Credeam că răsfățul de a mă păstra departe de orice cheltuială subiectivă în ierarhizarea favoriților, credeam că distanța pe care am luat-o față de tentația vreunui pariu mă vor păstra departe de acutele vreunei reacții directe. Dar n-a fost să fie așa cum mi-am propus. Fiindcă nici cea mai a dracului nesimțire nu te putea păstra în detașare față de întâmplările din cele două meciuri.
Nemila nemților față de încoronatele fotbalului european a fost exemplară. Bayern și-a făcut vestiar ordinar din tronul aurit al Barcelonei. Iar Borussia i-a supus unei instrucții populare pe laureații europeni ai orgoliului. Frumos. Și, în același timp, extrem spectaculos. Spectaculos deși cele două meciuri n-au fost reprezentații de Oscar. Premiile de scenariu, regie și interpretare pentru ceea ce s-a întâmplat la Munchen și la Dormund nu au fost cucerite de cine știe ce creatori. Realitatea de fapt este singura merituoasă în crearea spectacolului din care ne-am înfruptat după cât ne-a fost pofta.

Dar, să ne revenim. Să revenim la calitatea noastră de cartelați ai neisprăvirii. Spuneam că tentativa mea de a privi cele două meciuri într-o supremă detașare a eșuat. A eșuat pentru că discursul fotbalului la care am fost martor a fost unul convingător și în ceea ce ne privește. Nici orbirea și nici chiar prostia nu reprezintă handicapuri pe care realitatea de fapt să nu le penetreze. Adevărul cu care ne confruntăm este mult prea convingător pentru a nu realiza distanța care ne separă de fotbalul cu adevărat performant. Iar vina pentru situarea noastră în zona de mizerie a competiției este una umană. Nu este una naturală. Fiindcă nu ne naștem sub blestemul vreunui handicap. Handicapul nostru este acela că am lăsat fotbalul pe mâna unor handicapați. Vorbesc de handicapul incompetenței, al minciunii, al șmecheriei ieftine. Și, cîtă vreme acești handicapați ai viciului nu vor fi maziliți, nu putem spera ca fotbalul românesc să părăsească zona de mizerie.