Parcarea Elenei Udrea printre penalii neamului produce un freamăt nebun în societate. Fularul lui Adrian Năstase care a fericit la un moment dat o droaie de viscerali a căzut în derizoriu. Pușcăria găzduiește de-acum textile mult mai de preț. Și-apoi, arestarea lui Năstase nici măcar n-a avut darul de a forța prea mult surpriza. Fiindcă pornirea turbată a căpitanului Bâltî-bâc împotriva fostului premier nu putea fi potolită, după preluarea puterii, decât printr-o răzbunare pe măsură. Arestarea Elenei Udrea, în schimb, a creat reacție de șoc. Deoarece nu sunt mulți aceia care mizau, după marea debarcare de la Cotroceni, pe viraje atât de bruște din partea unor umili servitori ai dictaturii băsiste.
Încătușarea Elenei Udrea nu reprezintă nicidecum vreun derapaj de la mersul normal al lucrurilor. Această întâmplare devine surprinzătoare doar fiindcă ea apare după o lungă perioadă de timp în care puterea se confunda cu desfrâul fărădelegii. Iar revenirea din șoc a surprinșilor, indiferent de natura trăirilor acestora, este absolut necesară. Pentru că, altfel, s-a plecat la drum pentru a ajunge nicăieri.
Cei care se bucură și sărbătoresc acum înfăptuirea măreață a justiției greșesc amarnic. Începutul de drum nu trebuie confundat cu victoria finală. Fiindcă o astfel de atitudine poate alimenta ideea de suficiență în acțiunea instituțiilor de drept. Iar reintrarea în amorțire a acestor instituții ar lăsa pe-afară mulți alți greuceni ai jafului național, în frunte cu comandantul lor suprem. Coechipierii udriști, pe de altă parte, spânzurați de culmi ale revoltei, concertează despre nevinovăție și marea nedreptate care i se face blondei. Dar nu reușesc să păcălească pe nimeni. Apărarea aproapelui nu reprezintă decât o ieftină stratagemă prin care respectivii lătrători practică, de fapt, autoapărarea. Așa că nășiții regimului băsist n-au decât să-și aștepte rândul. Dacă n-om intra cumva, din nou, în criză de cătușe.