Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există o teorie care spune că ”cel mai puternic supraviețuiește” și ea se bazează pe observarea diferitelor comportamente din lumea umană sau din cea animală. Cand spunem cuvantul ”puternic” în acest caz ne referim la putrerea fizică, la forța de a supraviețui sau la aceea de a te ridica deasupra circumstanțelor potrivnice prin mijloace asupra cărora acționezi direct. Forța fizică poate fi folosită să pui la pămant un adversar în cazul în care te ajută ”fizicul” sau tehnicile învățate, ea e implicată în războaiele omenești, nu doar în cele cu arme, ci și în cele care țin de abilitatea fiecăruia de a-și zdrobi dușmanii prin arme agresive, manuite de inteligență. Forță fizică are și un leu sau un tiggu, în fața căreia căprioara sau elanul nu au nici o șansă de izbandă; natura pare să fi dotat anumite specii cu forța de a le sfașia pe altele, dar în lumea animală vedem că funcționează un fel de lege a necesității; uciderea nu are alt scop decat acela de supraviețuire. Scopul minții omenești e mai subtil, mai variat și, cu toate că el, omul, e dotat cu puterea de a iubi, a gandi, a fi conștient, a lua decizii și a discerne între bine și rău sau între adevărat și fals, atunci cand omul ”distruge” în afara necesității de a supraviețui, nu distruge din necesitate, ci din orgoliu și pentru că și-a pierdut temporar capacitatea de discernămant.
Agresivitatea nejustificată astfel devine sursa unui puternic sentiment de nesiguranță a vieții, chinuitor resimțit în psihicul agresorului și apoi materializat sub forma diferitelor genuri de amenințare ce par să vină din lumea exterioară. În viața de zi cu zi noi proiectăm sursa acestui teribil sentiment de nesiguranță asupra lumii înconjurătoare, pe care o vedem responsabilă și vinovată, mai ales, de ceea ce ni se întamplă și ceea ce trăim, de ceea ce nu avem, nu ni se dă sau nu putem lua în cursa noastră provocatoare prin viață. Această iluzie optică, această proiecție, ne îmbie să fim ca niște luptători aprigi, care atacă oglinda, nevinovată altfel decat pentru că îi arată luptătorului propriu-i chip. Oricate oglinzi am schimba sau oricat ne-am strădui să schimbăm lumea în care ne străduim să devenim puternici și s-o învingem prin forță, nu vom face decat să spargem șiraguri de oglinzi, să lăsăm în urma noastră cioburile lor și apoi să...călătorim prin propria experiență de viață ca printr-un labirint fără sfarșit, căci oglinzile nu ne pot arăta diferiți decat atunci cand noi ne schimbăm înfățișarea. Sentimentul de nesiguranță a vieții e cumva înrădăcinat în inconștientul colectiv, ceea ce-l face prezent – mai mult sau mai puțin – în fiecare dintre noi. Alergarea nebună după bani, prestigiu, putere socială sau diferite privilegii nu-i altceva decat o manifestare ascunsă a acestui sentiment de nesiguranță a vieții. E cert că oamenii bogați nu se simt în siguranță neapărat, ba unii dintre ei devin mai nesiguri în lăuntrul lor decat locuitorii din junglă, care trăiesc liberi și își culeg bananele din pomi. E cert că o persoană care crede că iubirea alteia îi va dărui un confort lăuntric și certitudine alunecă sarguincios către incertitudine, căci curand devine geloasă, posesivă și nemulțumită, ceea ce face ca figura crispată și urată a sentimentului de nesiguranță să-și reia manifestarea. De ce se întamplă una ca asta? De ce nu ne simțim siguri cand avem – în sfarșit – lucruri și bani, dragoste sau o ființă iubită langă noi? Pentru că sentimentul de nesiguranță e o stare a minții, e expresia agresivității noastre, iar sursa agresivității e eroarea de percepție. Cand percepția omenească se abate de la adevăr, ne simțim rău, trăim furia, nemulțumirea și sentimentul că suntem agresați de oameni sau de forțe exterioare nouă. Asta se întamplă tot timpul; atacatorii există, sunt reali și cat se poate de vii. Nu contenstă nimeni prezența lor fizică. Ceea ce avem noi de înțeles este faptul că atitudinea noastră interioară în relația cu ei e cheia către vindecarea acestui pustiitor și distructiv sentiment de nesiguranță a vieții. Răspunsul agresiv și reacția violentă sunt arme ale forței, pe cand iubirea și înțelegerea sunt arme ale puterii. Aceste trăiri pozitive vor izbuti să oprească un război mondial cu un singur cuvant. Ne vom vindeca nesiguranța învățand să iubim și anganjandu-ne într-un proces de cunoaștere de sine, care presupune renunțarea la forță în favoarea puterii. Puterea nu va folosi arme, ci dragostea, dar ființa care va înțelege acest fenomen se va simți mai puternică și va trăi sentimentul ” sunt în siguranță” pentru că gandesc corect și mă bazez pe Dumnezeu și pe ceea ce ”sunt eu însumi în mod real; slab prin forța mea, puternic prin dragostea din mine”.
Citește pe Antena3.ro
