Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o societate bulversată de efectele crizei economice şi exasperată de prelungita campanie prezidenţială, cu aceiaşi actori pe micile ecrane, un demers academic pentru explicarea evoluţiei lumii în care trăim pare lipsit de sens. Iar simpla trimitere la lectura unor studii strategice şi de securitate de ultimă oră realizate de experţi militari şi civili, poate fi catalogată apriori drept o pierdere de vreme.
Cine mai are astăzi timp şi linişte să citească un volum de peste o mie de pagini? Exact câte sunt incluse în tomul intitulat "Lumea 2009", tipărit la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei. Generalul dr Teodor Frunzeti este însă unul dintre conaţionalii care mai cred în puterea de influenţare pe termen lung a cărturarilor, fie unii dintre ei şi purtători de uniformă militară. O mărturie elocventă în acest sens devenind tocmai menţionata Enciclopedie Politică şi Militară, actuala ediţie fiind precedată de cele din anii 2005 şi 2007. Ultima apariţie se remarcă prin subtilitatea interpretărilor unor situaţii de criză şi "bombardamentul" cu date verificabile. Toate sunt rodul strădaniilor unor autori specializaţi în domeniile abordate: Vladimir Zodian, Liviu Luca, Alexandra Sarcinschi, Vasile Simileanu, Mihai V. Zodian, Cristian Băhnăreanu, Adrian Pandea, Şerban Pavelescu, George Necula-Spiru, Ruxandra M. Vidraşcu, Maria Postevka, Roxana Dumitrache, Bogdan Negrutzi, Mirela Negrutzi, Răzvan Beschea, Ioana Ionescu, Cătălin Radu şi Liana Maican.
Dintre studiile grupate în partea I a Enciclopediei se distinge cel consacrat securităţii internaţionale, focalizat pe dimensiuni, strategii şi politici. Merită a fi citată, pentru decimatorii armatei naţionale, definiţia dată puterii militare: "capacitatea statului, susţinută de potenţialul său militar (buget, resurse umane, infrastructură, armament, logistică, industrie de apărare şi institute de cercetare-dezvolare etc.) în scopul asigurării securităţii proprii şi a aliaţilor şi îndeplinirii obiectivelor/intereselor militare". Noi mai defilăm acasă şi acţionăm în teatrele de operaţiuni cu trupele forţei expediţionare, aliaţii ne ajută acolo cu logistica, restul fiind... coşmarurile unor lideri militari.
Analizele regionale şi studiile de caz inserate în partea a II-a din acest volum includ fraze memorabile, precum cea vizând Europa de Sud-Est: "În cuprinsul regiunii, controlul politic asupra forţelor armate a fost obţinut în general cu destulă dificultate (România face o fericită excepţie de la această regulă). Cu toate acestea, în Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia şi Croaţia, armata deţine încă poziţii puternice şi acţionează ca un redutabil grup de presiune asupra mediului politic, mai ales că societatea civilă nu oferă probe clare de activism". Probabil involuntar ni se reaminteşte că, în ţara noastră, armata este constant umilită şi pusă de unii politicieni între paranteze. Nu oricum, ci prin absurda justificare a bugetului mic acordat securităţii naţionale: "Ne apără NATO!". Nişte papagali, pur şi simplu...
Interesante sunt şi evaluările minuţioase privind mediul de securitate din zona lărgită a Mării Negre. Cu luciditate se apreciază că tocmai criza din Transnistria afectează stabilitatea republicii dintre Prut şi Nistru. Şi se recunoaşte că "Moscova oferă în acest sens scenarii alternative: federalizarea republicii sau independenţa Transnistriei, ambele cu păstrarea unei prezenţe militare ruse". Se evită elegant precizarea că a doua variantă va duce la reîntoarcerea naturală a Basarabiei la patria mamă. Soluţie ce nu va fi împiedicată la Bruxelles.
Concluzia finală a Enciclopediei Politice şi Militare? Conducerea va fi cheia în următoarele două decenii. Prin urmare, "liderii vor avea un rol crucial în derularea evenimentelor, în special în obţinerea unor cât mai bune rezultate. Tendinţele actuale par să ducă la o lume mai fragmentată şi cu un potenţial mai mare de conflict".
Un mesaj care ar trebui să aibă efectul scontat măcar în 2010 şi în Parlamentul României, cel reticent la mărirea bugetului armatei. Structură care - în decembrie 1989 şi în martie 1990 -, prin forţa sa disuasivă a salvat statul român de secesiuni şi federalizare. Sau le îngăduim?...
