În curînd Comisia Europeană va face public raportul privind libertatea
şi eficienţa actului de justiţie în România. Acesta este rezultatul
procedurii speciale de supraveghere aplicată românilor spre a se vedea
cît de grav sînt afectaţi de microbul corupţiei şi dacă trebuie puşi în
carantină spre a proteja sănătatea statului de drept în cazul
celorlalţi membri ai UE.
În curînd Comisia Europeană va face public raportul privind libertatea şi eficienţa actului de justiţie în România. Acesta este rezultatul procedurii speciale de supraveghere aplicată românilor spre a se vedea cît de grav sînt afectaţi de microbul corupţiei şi dacă trebuie puşi în carantină spre a proteja sănătatea statului de drept în cazul celorlalţi membri ai UE.
Adevărul este că, fără a spune că aici lucrurile stau mai rău decît în alte părţi, România este copleşită de corupţie. Marea corupţie constă în distorsionarea macrorelaţiei dintre cerere şi ofertă în scopul transferului ilicit de avuţie publică în patrimonii private. Această formă a corupţiei, de cele mai multe ori invizibilă pentru cetăţeanul de rînd, dar afectîndu-i grav existenţa, nu se poate realiza fără implicarea demnitarilor de stat, în succesiunea guvernărilor, dar, de cele mai multe ori, nici fără participarea unor operatori externi. Ea este, deci, transpartizană şi transnaţională.
Corupţia mică operează ca formă de redistribuţie secundară ilicită în relaţiile directe dintre cetăţeni şi funcţionarii publici, cei dintîi trebuind să procure celor din urmă foloase necuvenite în schimbul obţinerii drepturilor lor. Am putea vorbi despre o "corupţie de ghişeu". Aceasta este cel mai puternic şi mai conştient percepută de cetăţean.
Mai există însă şi o corupţie de masă. Ea constă în starea de ilegalitate generalizată care caracterizează aproape fiecare acţiune a cetăţenilor începînd de la cultura bacşişului, parcarea maşinilor în locuri interzise sau sfidarea autorităţii publice şi terminînd cu evaziunea fiscală, indisciplina în muncă ori solicitarea şi obţinerea de drepturi nerecunoscute de lege. Nemaicrezînd în capacitatea statului de a asigura ordinea publică, poporul îşi organizează viaţa într-o disciplină paralelă, inevitabil incoerentă, a cărei minimă stabilitate este obţinută prin protecţia unor structuri oligarhice, a unor potentaţi exercitînd o autoritate informală. Corupţia de masă este consecinţa, dar şi contextul favorizant al celorlalte forme de corupţie.
Confruntaţi cu asemenea fenomene, "inspectori europeni independenţi" au elaborat deja un document de bază în care libertatea justiţiei în România este măsurată în funcţie de progresul în lupta împotriva corupţiei, iar criteriul acestui progres este judecarea şi condamnarea unei liste de zece demnitari români concreţi: prim-miniştri, miniştri etc. Pentru a permite succesul demersului fostul comisar european Franco Fratini împreună cu fostul ministru român al justiţiei Monica Macovei au conceput un sistem instituţional fie nemaivăzut în lume (este cazul ANI) fie bazat pe procurori numiţi politic, abilitaţi să gestioneze procedura de la primele acte de urmărie pînă la aducerea inculpatului în faţa instanţei, în condiţiile inexistenţei unor judecători de instrucţie. Rezultatele acestei terapii sînt cunoscute: lupta împotriva corupţiei a fost înlocuită de lupta împotriva adversarilor politici în timp ce atît adevăratele acte de corupţie, cît şi făptuitorii lor sînt camuflate prin diversiunea telejustiţiei.
Astăzi domnul Fratini este membru al guvernului italian. De pe această poziţie a acţionat cu succes pentru adoptarea unei legi care să excepteze de la urmărire penală pe demnitarii guvernamentali chiar dacă procesele unora dintre ei se aflau în faze avansate. Omul este consecvent. Niciodată nu a agreat magistraţii apolitici care caută în gunoiul guvernanţilor, lăsînd opoziţia să zburde. În ceea ce o priveşte, doamna Macovei este consilier al guvernului Macedoniei, recomandat şi plătit de guvernul britanic. Recent a vizitat Bruxellesul şi a făcut declaraţii incendiare acuzînd guvernul român, în termeni similari cu cei folosiţi de regulă de preşedintele Băsescu, pentru eşecul şi regresul în lupta cu corupţii. Ideile sale se regăsesc în documentul oficial nepublic al experţilor Comisiei europene, dar şi în presa britanică ori în reproşurile puţin diplomatice ale ambasadorilor britanici acreditaţi la Bucureşti sau Bruxelles, făcute Parlamentului României. de ce va fi domolită corupţia dacă adversarii politici ai domnului Băsescu vor fi condamnaţi? Pe ce se bazează convingerea că aceştia sînt adevăraţii corupţi, iar nu cei pe care o justiţie liberă de presiuni politice interne sau externe îi va dovedi vinovaţi? Găinăriile de care sînt acuzaţi respectivii demnitari epuizează oare, dacă sînt adevărate, marea corupţie românească? La ce ne putem aştepta, în continuare?
Cel mai probabil, în locul unui program nou care să atace cauzele corupţiei dar şi în loc să activeze clauza de salvgardare, UE va propune atît continuarea monitorizării, cît şi a terapiei ineficiente de pînă acum. Astfel, România îşi va păstra statutul de membru de mîna a doua în Europa, iar preşedintele-jucător va putea continua subminarea opoziţiei. Toţi cei ce doresc o Românie slabă vor fi satisfăcuţi. Un raport cu parfum de trădare!
Citește pe Antena3.ro